Femeile, mai afectate de astenia de primăvară decât bărbaţii
Astenia de primăvară este mai rar întâlnită în rândul tinerilor, ponderea fiind mai ridicată la persoanele cu vârsta de peste 35 de ani. Cel mai întâlnit simptom al asteniei de primăvară este lipsa de energie, iar cele mai frecvente remedii utilizate pentru combaterea acestei afecţiuni sunt fructele, vitaminele şi legumele. Alte manifestări ale asteniei sunt oboseala, somnolenţa, durerile de cap şi scăderea formei fizice, mai mult de un sfert dintre românii afectaţi suferind de insomnie. Tristeţea, iratibilitatea şi nevoia de a plânge sunt simptome mai des întâlnite la persoanele din mediul urban.
Aproape o treime dintre persoanele cu vârsta de peste 14 ani au fost afectate în ultimii ani de astenie de primăvară, iar adolescenţii şi tinerii sunt cel mai puţin afectaţi. 42% dintre persoanele cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani au suferit de astenie de primăvară în ultimii ani.
Studiul Mercuryomnibus, realizat de compania de cercetare de piaţă Mercury Research, reprezentativ la nivel naţional, se desfăşoară lunar. Eşantionul este format din 1.250 de respondenţi cu vârsta de peste 14 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!