Lumea
Fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu va putea fi observat în această noapte
Potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", fenomenul va putea fi observat duminică, începând cu ora 21.12.
"Super Luna" reprezintă acel fenomen astronomic care constă în suprapunerea fazei de Lună plină/ Lună nouă cu poziţia satelitului la perigeul – punctul cel mai apropiat de Terra de pe orbita satelitului – traiectoriei sale circumterestre.
"Super Lună" este un termen nou introdus în astronomia modernă şi a fost inventat de astronomul Richard Nolle în 1979. Termenul, foarte pompos, a devenit foarte popular în ultimii ani. Anterior, astronomii numeau acest fenomen pur şi simplu "Lună plină la perigeu", respectiv "Lună nouă la perigeu".
sursa: mediafax.ro