FIFA: Justiția elvețiană a blocat 80 de milioane de dolari
Pe 17 decembrie, OFJ a indicat deja că fondurile blocate se situează între 50 și 100 de milioane de franci elvețieni (aceeași valoare în dolari).
În comunicatul său de miercuri, OFJ a mai precizat că a transmis SUA documentele bancare cerute de justiția americană în cadrul investigațiilor sale vizînd FIFA. Este vorba de documente despre conturi bancare din Elveția prin care ar fi tranzitat bani oferiți ca mită pentru acordarea drepturilor de marketing pentru turnee organizate în America Latină și SUA.
De asemenea, OFJ se referă la situația celor nouă funcționari ai FIFA, arestați la Zurich pe 27 mai și 3 decembrie, la cererea justiției americane.
Patru dintre acești funcționari au acceptat să fie extrădați către SUA. Ei sînt Jeffrey Webb (Insulele Caiman), fost vicepreședinte al FIFA, brazilianul Jose Maria Marin, fost președinte al federației din țara sa, paraguayanul Juan Angel Napout, fost președinte al CONMEBOL (Confederația Americii de Sud), și de fostul președinte al federației costaricane, Eduardo Li. Ei au fost remiși autorităților americane pe 15 iulie, 2 noiembrie, 15 decembrie, respectiv, 18 decembrie.
Uruguayanul Eugenio Figueredo a fost remis pe 24 decembrie autorităților din țara sa.
Mai rămîn patru persoane aflate în închisoare în Elveția, care continuă să se opună extrădării lor: Julio Rocha, fost responsabil cu dezvoltarea în cadrul FIFA și fost președinte al federației din Nicaragua, britanicul Costas Takkas, fost colaborator al lui Jeffrey Webb și fost secretar general al federației din Insulele Caiman, venezueleanul Rafael Esquivel, fost președinte al federației din țara sa și ex-membru al comitetului executiv al CONMEBOL, și hondurianul Alfredo Hawit, membru al comitetului executiv al FIFA.
sursa: moldpres.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!