Filat a revenit în fruntea topului celor mai influenţi politicieni
Premierul Vlad Filat se află pe prima poziţie în topul celor mai influenţi politicieni elaborat de centrul "POLITICON". Îl urmează primarul general al mun. Chişinău Dorin Chirtoacă şi preşedintele Parlamentului Marian Lupu.
Aceştia au fost apreciaţi în funcţie de influenţa reală asupra deciziilor politice majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea în sursele media şi perspectivele politice.
În afară de cei trei, în primii zece cei mai influenţi politicieni intră 4. Iurie Leancă 5. Mihai Ghimpu 6. Vladimir Plahotniuc 7. Vladimir Voronin 8. Igor Dodon 9. Vlaeriu Lazăr şi 10. Dumitru Diacov.
Potrivit topului, în perioada martie-iulie 2011, Vlad Filat a crescut cu o poziţie, la fel ca şi Vladimir Voronin şi Valeriu Lazăr. Cu două poziţii s-a ridicat Mihai Ghimpu, iar Dumitru Diacov a înregistrat o creştere de trei poziţii, încheind topul celor 10 cei mai infuenţi politicieni din R. Moldova.
Candidatul comunist pentru funcţia de primar al mun. Chişinău, Igo Dodon, a cunoscut o scădere de trei poziţii în perioada martie-iulie, iar Dorin Chirtoacă a coborât pe locul doi în top.
Timpul.md (I.M.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!