Moldova

Filat dă vină pe comuniști dar TACE MÂLC de FEDERAȚIA RUSĂ CARE SUSȚINE DIRECT SEPARATISMUL

Î: Dle Filat, chiar dacă autorităţile de la Chişinău declară că referendumul din Găgăuzia, programat pentru această duminică, este ilegal, se pare că autorităţile de la Comrat nu prea iau în calcul acest lucru şi el va fi, totuşi, organizat. Cum comentaţi această situaţie?

V.F.:

Partidul pe care am onoarea să-l conduc s-a expus deja în această problemă şi opinia noastră rămîne neschimbată.

Avem de a face cu o tentativă de destabilizare a situaţiei în sudul ţării şi ferma mea convingere este că responsabilitate pentru situaţia creată o poartă comuniştii.

Vreau să amintesc că această formaţiune nu doar a susţinut deschis ideea referendumului, ci şi a întreprins anterior anumite acţiuni, ce au format o bază pentru astfel de manifestări.

Am în vedere toate acele acţiuni de nesupunere civică, organizate de comunişti în 2010: aşa-numitul congres civic din 2011, campania de subminare a simbolurilor statului (încercarea de a înlocui drapelul de stat cu bicolorul inventat de ei), subminarea activităţii instituţiilor statului (boicotarea şedinţelor Parlamentului), dezbinarea pe criterii etnice a societăţii, promovarea separatismului etc.

Toate acestea au creat o anumită stare de spirit, au dat impuls anumitor tendinţe şi, astăzi, ceea ce vedem în UTA Găgăuzia reprezintă şi un rezultat al activităţii „fructuoase” a comuniştilor în vederea discreditării statului, a instituţiilor de stat.


Marș comunist în trei culori alb-albastru-roșu (tricolor rusesc) – noiembrie 2013


Oficial rus vorbind în centrul Chișinăului; a scris într-o carte că moldovenii care au luptat pentru independență în anii 90 sunt maimuțe.


Unicul aliat al regimului separatist condus de marioneta Șevciuk este Federația Rusă.


Rogozin la Chișinău în companie fostului președinte al RM, Vladimir Voronin și al Ambasadorului Federației Ruse, Farid Muhametșin.


Bașkanul Autonomiei Găgăuze alături de reprezentantul statului care OCUPĂ MILITAR REPUBLICA MOLDOVA.


(Flori pentru separatiști)


(Filat, Efrim, Bașkan)




Fostul Premier al R. Moldova demis de Parlament pentru suspiciuni de corupție, Vladimir Filat alături de protectorul separatismului din R. Moldova.


(Ooops, Vasalul încurcă steagul)


("Partner" strategic al Premierul Filat)


"Moldoveanu"
 Vlad Filat în cetatea Tighina, ocupată de Federația Rusă, este "ghidat" de așa-numitul președinte al așa-numitei "republici moldovenești nistrene" Smirnov.


(Vlad Filat UMILEȘTE REPUBLICA MOLDOVA)


(La nevoie și tricolorul e bun)





(Șeful Vămilor, Fost-șef al Guvernului și Șeful teroriștilor transnistreni)


(Vladimir Filat "legitimează" regimul marionetă Șevciuk)


Președintele PLDM alături de banditul care ocupă alături de armata rusă raioanele din estul Republicii Moldova.


Mafia relgioasă ortodoxă din Rusia "susține" deschis teroarea provocată de regimul banditesc condus de așa-numitul "Președinte Șevciuk".


("Ort
odoxul" Vladimir Filat, alături de "capi" ai "Bisericii"; Nicodim de Briceni/Edineț, Kiril, ÎPS Vladimir, V.F., Kuzmin – ex-amabasdor al F. Ruse în RM)


Da, Armata Rusă ocupă în continuare ilegal mai multe raioane și orașe din Republica Moldova)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *