Ultima oră

Filat îl va acţiona în judecată pe deputatul Veaceslav Ioniţă

Vlad Filat a spus că este pentru prima dată când se va adresa în instanţă pentru apărarea cinstei şi demnităţii. „Unul din principiile mele este ca să nu acţionez în judecată jurnalişti şi politicieni. Cazul lui Ioniţă va fi un precedent, ca să nu se mai repete cazuri similare. Îmi pare rău că am ajuns în situaţia că trebuie să mă judec cu un coleg, cu o persoană căruia i-am acordat tot sprijinul. Dar îi voi cere în instanţă să-şi ceară scuze public şi să compenseze financiar prejudiciile morale”, a declarat Filat.

Liderul PLDM susţine că din denumirile de firme prezentate de către Ioniţă, el cunoaşte doar denumirea firmei „Caravita”, care, într-adevăr, este a nepotului său, restul afirmaţiilor nu sunt decât falsuri inventate de către Ioniţă. „Am un frate şi două surori. Toţi au copii, afaceri, în general suntem o familie numeroasă, iar eu nu răspund pentru toţi. Iar „Caravita” este o companie care poate să aibă legături de afaceri cu alte firme. Ceea ce prezintă Ioniţă în schemele sale sunt falsuri şi voi demonstra aceasta în instanţa de judecată”, a menţionat liderul liberal-democraţilor.

Vlad Filat spune că această campanie de denigrare a sa a început odată cu lansarea sa în politică, iar acum se urmăreşte prin persoana sa „denigrarea PLDM, slăbirea lui, ca să fie diminuat numărul de voturi pe care l-am putea obţine”. Filat a confirmat că în spatele acuzaţiilor lansate de Ioniţiă ar sta controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. „El nu are nimic cu umila mea persoană. Dar are ceva cu această ţară. El loveşte în partid, el nu doreşte lege şi disciplină, dar să-şi poată face mendrele”, a punctat liderul PLDM.

Vlad Filat a mai comunicat că ştia de mai mult timp despre relaţiile lui Ioniţă cu Platon şi despre activitatea lui inadecvată în comisie, însă n-a întreprins nimic, deoarece la acel moment era pus în situaţia să păstreze majoritatea parlamentară.
KcuP60H4un , în cazul dacă vom avea o justiţie funcţională. Acum justiţia noastră numai funcţională nu este. Astfel, am avea un blocaj al activităţii instanţei constituţionale”, a conchis magistratul.
 
Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *