Unii zic că fumul nu era nici alb, nici negru, ci verde. După reuniunea conclavului, președintele, încordat, cu voce tremurândă, a anunțat: „Habemus papam!”. Adică avem candidat la premier. Un premier cu cazier! Totul a fost grav, solemn, scurt, clar și emoționant. Un lucru, mi se pare, a lipsit: nu s-a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”, ca pe timpul lui I. Roșca. Atmosfera o cerea…
După ce națiunea a aflat minunea, ceata de „analiști politici” (din „cei zece pentru Moldova”), toți ca unul „independenți și echidistanți”, au dat buzna prin studiourile televiziunilor să explice prostimii cu telecomanda în mână pe unde urinează găina, adică în ce constă marea minune. Niciunul dintre ei nu s-a declarat șocat și devastat moral de fumul verde ce s-a ridicat de pe președinție și s-a lăsat peste (toată) R. Moldova. Toți într-un… glas (înainte) au declarat că propunerea președintelui nu a fost „o surpriză” pentru ei, că această nominalizare era „de așteptat”… Doar un singur om mi s-a părut deranjat de cele ce se întâmplă – e vorba de I. Boțan de la TV7 care încerca să se salveze prin aluzii ironice și sarcastice.
Așadar, era „de așteptat” ca președintele Timofti să nominalizeze la funcția de premier un ex-premier demis pentru corupție… O chestie amorală? Să fim serioși, care morală!? În R. Moldova, morala e pentru fetele bătrâne, rămase nemăritate din cauză că au respectat principiile și valorile unei lumi ce nu mai există! Nimeni nu a observat „un amănunt”: V. Filat, după ce s-a arătat „onorat”, i-a mulțumit președintelui Timofti, l-a asigurat în limbajul lui de lemn că el înțelege „că acest exerciţiu implică şi responsabilitate”, a promis că rămâne „ferm angajat să îndeplinească integrarea europeană”, nu a scos însă niciun cuvânt despre motivul care l-a făcut „să iasă din Acord” pe 13 februarie. Adică nici nu a pomenit, măcar de ochii lumii, despre corupție, mafioți, păpușari ș.a.m.d., nu a amintit de Pădurea Domnească, de moartea lui Sorin Paciu, de „statul ocupat de mafie”, „justiția controlată de oligarhi” și de toate celelalte pe care le-a enumerat în celebrul lui discurs din 13 februarie. Ce să înțelegem din asta? Că toate cele evocate în acel discurs nu sunt adevărate? Că „păpușarul” nu a existat, ci a fost inventat de el? De e așa, de ce n-a spus-o? Sau a existat, dar deja s-au rezolvat toate și Moldova e liberă de mafie și oligarhi? „R. Moldova – afirma atunci Filat – este sub asediul unei structuri oligarhice gata să ţină ostatici cetăţenii, o întreagă ţară, numai pentru a-şi satisface propriile interese! Această stare de lucruri nu mai poate fi continuată”. Adică, gata, această „structură oligarhică” a fost distrusă și Moldova nu mai e ostatica ei? Filat n-a răspuns la aceste întrebări. Răspundeți voi, domnilor adulatori ai lui Filat…
Toți știu – dar toți tac! – că nominalizarea lui Filat s-a produs ca rezultat al îngenuncherii orgoliosului premier. Conclavul criminal din umbră a căzut la înțelegere. Filat, în modul cel mai laș și ticălos, a renunțat la toate, cu excepția unui singur lucru – funcția de premier. Nu a renunțat, deci, la putere și la bani. Nominalizarea lui înseamnă de fapt nașterea celei mai amorale și criminale coaliții din istoria de 22 de ani a R. Moldova! Înțeleg oare acest lucru cei care ciugulesc din palmele lui Filat? Sigur că da. Dar continuă să sperie lumea cu alegerile anticipate și revenirea comuniștilor la putere. Josnică și ipocrită poziție! De parcă anticipatele nu pot fi evitate prin nominalizarea altei candidaturi la funcția de premier.
Și mai penibil, și mai josnic, și mai descalificant este modul în care apar adulatorii lui Filat când îl identifică pe acarul Păun în persoana lui Ghimpu. Culmea ticăloșeniei lor constă în aceea că ei îl acuză pe Ghimpu că ar fi „omul lui Plahotniuc” știind foarte bine că Plahotniuc cu Filat a fumat pipa păcii, nu cu Ghimpu. De aceea, întreb, făcând abstracție de comportamentul excentric al liderului PL: dar dacă Ghimpu are, totuși, dreptate?
Da, Ghimpu poate pierde, rămânând în afara guvernării – visul de aur nu numai al lui Dodon. În politică, însă, sunt situații când o pierdere, motivată moral, valorează cu mult mai mult decât un câștig amoral.
