Bună Dimineața

Filat nu glumește cu mafia!

 Lucrurile revin la firesc. În Pădurea Domnească, nimeni nu a tras, pur și simplu cineva, naiv foarte, a confundat ciocănitul ciocănitoarei cu împușcăturile procurorilor și magistraților. Tunurile, din care se trăgea ieri, au amuțit. Țevile lor au fost astupate cu ghindă de verde stejar și petale de roșii trandafiri. Nimic din ceea ce a fost, nu a fost. A fost un vis urât, iscat în ceas rău. Mafioții, păpușarii, contrabandiștii nu au existat în povestea noastră de succes și nici nu pot exista. Treziți ca dintr-un somn lung și adânc ca tranziția moldovenească, motanii mediatici de la curtea lui Filat au prins a mieuna altfel. Mai nuanțat. Un motănoi mediatic crescut cu șoricei democrați în studiourile NIT-ului defunct – mereu îmi scapă numele! – scria recent: „Şi dacă mafia nu va merge la cedări şi nu va susţine cursul european, Filat promite cu fermitate că va declanşa o nouă luptă intransigentă până la ultimul mafiot. Mafia înţelege şi de aceea negociază”. 
Așadar, mafia să nu se joace cu integrarea europeană! Dacă ea, mafia „nu va susține cursul european” al RM, va avea de furcă cu Filat! Filat nu glumește, acesta, dacă o cer interesele țării, poate lupta până la ultimul mafiot! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *