Ultima oră

Filat pe bicicletă

Cei doi, însoțiți de câteva zeci de biciclişti, printre care oficiali și reprezentanți ai corpului diplomatic, au tranzitat localităţile Sărăteni, Ţinţăreni şi Negureni, aflate pe traseul Sărăteni-Soroca. În fiecare din cele trei localități, bicicliștii au facut popasuri pentru a prezenta proiectul de reabilitare a drumului din localitate.

Ambasadorul american William Moser a spus că prin această iniţiativă s-a dorit prezentarea situaţiei actuale a traseului ce urmează a fi reabilitat.

La rândul său, premierul Vlad Filat a menționat că proiectul ”va fi un exemplu pentru multe alte proiecte de reabilitarea drumurilor ce urmează a fi implementate în republică”. Premierul a promis că după finisarea reabilitării traseului Sărăteni – Soroca experienţa respectivă va fi repetată. La finele evenimentului, Vlad Filat a dăruit bicicleta cu care a călătorit unui băieţel din localitatea Negureni.

Traseul Sărăteni-Soroca, care are o lungime de 93 de kilometri, va fi reabilitat în totalitate – va fi consolidat sistemul rutier, amenajate staţiile de aşteptare, trecerile pietonale, iluminate traseele în localităţile tranzitate,ș.a.

Porţiunea de drum Sărăteni-Soroca face parte din traseul naţional M2, care asigură legătura dintre Republica Moldova şi Ucraina. Acest sector de drum este utilizat de circa 300 000 de persoane din peste 70 localităţi. Actualmente, starea drumului Sărăteni-Soroca este foarte rea, iar circa 60 la sută necesită reconstrucţie totală.

Lucrările de reabilitare a celor 93 de kilometri de drum vor derula până la finele anului 2014.

Sursa: Arena.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *