Filat promite că vom avea regim liberalizat de vize până la alegerile din noiembrie 2014
Politicianul a făcut o declarație, în acest sens, în cadrul unei emisiuni televizate.
„După îndeplinirea condiționalităților de către Republica Moldova pentru a beneficia de regim liberalizat de vize, va urma partea tehnică. Nu este nimic complicat. Urmează ca această procedură să fie trecută. Nu o să vă spun acum luna, dar cu toată certitudinea pot să vă spun că se va întâmpla până la alegerile din noimebrie anul viitor”, a subliniat Filat.
Zilele trecute și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a declarat că țara noastră ar putea beneficia de regim liberalizat de vize cu UE până la terminarea mandatului Parlamentului European.
Menționăm că, președintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat pe 15 noiembrie că Moldova respectă toate etaloanele stabilite în vederea ridicării regimului de vize cu UE.
sursa: unimedia.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!