Filat s-a întâlnit cu Artur Rasi-Zade, premierul Azerbaidjanului
În cadrul şedinţei s-a vorbit despre activizarea relaţiilor economico-comerciale, iniţierea unor proiecte comune, dezvoltarea dialogului politic.
Vlad Filat a mulţumit omologului său pentru invitaţia de a vizita Azerbaidjanul şi l-a felicitat pentru succesele înregistrate. Prim-ministrul a spus că vizitează în premieră această ţară şi a rămas surprins de modul în care se dezvoltă.
Referindu-se la relaţiile economice, Vlad Filat a propus reanimarea activităţii Comisiei interguvernamentale, propunînd convocarea unei şedinţe a acesteia în prima jumătate a anului curent.
"Sînt sigur că există un mare potenţial şi că putem lansa mai multe iniţiative în beneficiul ambelor state. Noi privim lucrurile în perspectivă, Azerbaidjanul fiind o ţară cu care am putea iniţia mai multe proiecte de succes", a spus Vlad Filat.
Cît priveşte conflictele teritoriale cu care se confruntă cele două ţări, Premierul a precizat că acestea nu sînt îngheţate, cum afrimă unii. "Ele sînt ca o rană vie pentru ambele state", a spus Vlad Filat. Premierul şi-a exprimat speranţa că, prin eforturi comune, vor fi identificate soluţii pentru
aceste conflicte cu respectarea principiilor internaţionale.
Prim-ministrul a făcut o prezentare a situaţiei economice din ţară, menţionînd creşterea economică constantă din ultimii doi ani.
Cît priveşte situaţia politică, Vlad Filat a menţionat că Preşedintele încă nu a fost ales, dar această problemă ar putea fi soluţionată în curînd.
Premierul s-a referit şi la sectorul agricol din Moldova, accentuînd că un potenţial mare reprezintă sectorul vinicol. Astfel, s-a convenit că, în luna aprilie, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov va vizita oraşul Baku pentru a discuta cu omologul său şi pentru a încheia un acord de cooperare în acest sens.
Totodată, Premierul a exprimat disponibilitatea părţii moldave de a oferi condiţiile necesare de activitate pentru investitorii azeri. Vlad Filat a specificat că aceştia sînt aşteptaţi să lanseze proiecte în mai multe sectoare cum ar fi cel energetic, agroindustrial, vinicol, dar şi altele.
Reiterînd interesul părţii moldoveneşti faţă de participarea la proiectele energetice privind transportarea produselor petroliere în Europa, Vlad Filat a atras atenţia asupra posibilităţii de reluare a colaborării în domeniul extragerii şi prelucrării resurselor de hidrocarburi în R. Moldova.
În altă ordine de idei, Premierul RM a lansat iniţiativa organizării Zilelor culturii Azerbaidjanului în Moldova şi ale Moldovei în Azerbaidjan. Data evenimentului urmează a fi stabilită la şedinţa Comisiei interguvernamentale.
Referindu-se la dimensiunea culturală, Vlad Filat a menţionat că R. Moldova acordă o atenţie sporită valorificării patrimoniului cultural comun. Astfel, în decembrie 2009, în or. Comrat, a fost instalat bustul ex-Preşedintelui azer, Heidar Aliyev, iar anterior la Chişinău a fost inaugurat bustul marelui poet, Heandjevi Nizami. De asemenea, în primăvara anului curent va începe construcţia complexului sportiv Heidar Aliyev.
La rîndul său, Premierul azer a spus că relaţiile economice între cele două state sînt bune, dar că există loc şi pentru mai bine.
"Există un mare potenţial în acest sens şi trebuie să îl valorificăm pe măsură. Eu ştiu că produsele alimentare din Moldova sînt de foarte bună calitate, însă, din păcate, acestea nu prea sînt prezente pe piaţa noastră", a spus Artur Rasi-Zade.
Acesta s-a referit şi la situaţia economică a ţării, precizînd că graţie resurselor mari de petrol ţara sa înregistrează o creştere economică foarte bună.
"În ultimii ani am construit peste trei mii de şcoli, numeroase spitale, complexe sportive, drumuri. Cel mai important este că noi am ştiut cum să gestionăm eficient veniturile pe care le-am obţinut şi sîntem dispuşi să împărtăşim din experienţa noastră", a precizat şeful Executivului de la Baku.
Oficialul s-a referit şi la problemele teritoriale cu care se confruntă cele două state, specificînd că Azerbaidjanul şi Moldova au multe în comun în acest sens, exprimîndu-şi speranţa găsirii unor soluţii pentru cele două conflicte.
Premierul azer s-a arătat convins că vizita delegaţiei RM va da un nou impuls relaţiilor între state.
"Pentru noi nu există state mari sau mici, noi nu intervenim în politica internă a altor state, nu dorim pămînturi străine. Noi ne dorim relaţii de prietenie", a precizat Prim-ministrul Azerbaidjanului.
În cursul întrevederii a fost lansată şi iniţiativa efectuării schimbului de studenţi dintre instituţiile de învăţămînt din Moldova şi Azerbaidjan.