Ultima oră

Filat se plânge că televiziunile nu îl mediatizează cum își dorește

Liberal-democratul susţine că fiind în postul de Prim-ministru al Republicii Moldova, atât discursurile cât şi apariţiile publice la evenimente importante i-au fost ignorate cu vehemenţă de către o serie de trusturi media.

„Am avut o situaţie cu adevărat bizară în timp ce mergeam cu preşedintele Comisiei Europene la aeroport, iar în versiunea unor posturi de televiziune – eu nu eram acolo. Altădată, eram cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi în mod ciudat am dispărut de la tribună pentru o vreme. Pentru o perioadă am devenit pur şi simplu invizibil”, a declarat liderul PLDM.

Politicianul, iniţial amuzat de acest fenomen, a conchis prin constatarea gravităţii cenzurii aplicate selectiv de mass-media naţională.
„Se întâmplă din păcate şi aici chiar avem să muncim foarte mult. Şi aici avem nevoie să ne modernizăm ca şi nevoia de a avea justiţie funcţională, de exemplu. Presa ar trebui să respecte condiţiile legale prin acordarea egală a dreptului la informare şi la expunerea punctului de vedere”, a adăugat Filat.

Declaraţia a fost făcută în contextul în care mişcarea civică, Tinerii Moldovei, au anunțat recent acționarea în judecată a companiei Teleradio-Moldova. Activiştii susţin că nu li s-a permis să plaseze pe post o serie de spoturi de informare cu privire la beneficiile unirii cu România în timp ce mai multe materiale moldoveniste au fost promovate intens la postul național timp de mai multe luni.

politik.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *