Media

Filat şi-a făcut vineri ambâţul. Ei şi?

Păcat că nu a participat şi el, cu cohorta-i de zombificaţi, poate depăşeau aritmetic această stare. Însă noi ne înşelăm pe noi înşine. Chiar şi eu am spus ieri la Publika TV, fiind în holul Palatului Republicii, că, daca nu vin satrapii bolşevici, măcar cei din Alianţă să voteze solidar. Şi au votat – de s-au rupt. (…)

Pentru că s-a înţeles – peledemiştii îşi iau toate garanţiile să nu permită alegerea lui Lupu, însă un alt candidat ales acum ar însemna că lui Lupu şi lui Ghimpu nu le mai revin, conform Acordului AIE-2, funcţiile şi responsabilităţile din arcul guvernării, adică grupuleţul profilatelist Dodon (care trebuie total neglijat, fiind un promotor al intereselor Moscovei – întrebarea apare cine e şi Filat, în acest caz, care i-a scos de la PCRM şi i-a transformat în scula sa?) şi comuniştii vor încerca să impună un alt candidat, sprijinit de PLDM şi, în acest fel – adio, coaliţie democratică… În acest caz – mai bine alegeri anticipate.

Da, PLDM şi-a făcut ambâţul. Cine ştie ce calcule au acceptat comuniştii, care azi votează data alegerii, iar mâine – nu vin la vot, temându-se de „neprincipialitatea” unor deputaţi… Însă votul solidar, chiar şi al celorlalţi 58, cu două întârzieri, demonstrează doar că peledemiştii ştiau că Lupu nu va fi votat şi, de aceea, şi-au dat votul. Calculul lor a fost – totuna nu se votează şeful statului, că nu ajung voturi, dar măcar să spunem că am votat noi şi să obţinem aprobarea Bugetului în Parlament, să nu aibă, formal, PL şi PD ce să ne reproşeze. Desigur, nu s-a votat pentru că Filat şi alţii ca el nu-l vor nici pe Ghimpu spicher, nici pe Lupu – preşedinte. (…)

Vitalia Pavlicenco
(www.pavlicenco.md) 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *