Moldova

Filat și Diacov îi vor pe liberali mai constructivi la negocierile privind formarea coaliției de guvernare

Șeful liberal-democraților își dorește ca formarea alianței să fie rezultatul unui compromis dintre negociatori. Filat a precizat totodată că mizează pe o colaborare cu opoziția comunistă în timpul guvernării.

Dumitru Diacov (PDM): „Mai bine mai încet, dar mai bine. Mi-aș dori ca în primele zile de an să avem o coaliție. PDM este destul de flexibil la aceste negocieri. Nu venim cu formule sofisticate. Consider că problema președintelui republicii nu trebuie să fie abordată în timpul negocierilor. Recomand liberalilor să fie mai constructivi”. Vicepreședintele PDM a precizat că formarea coaliției s-ar putea fi anunațată la ședința următoare a parlamentului care va avea loc pe 12 ianuarie.

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *