Filmul „Sieranevada” a deschis Festivalul Filmelor Românești

Pelicula a fost proiectată în prezența regizorului Cristi Puiu și a unui public numeros.
"Vă mulțumesc foarte mult pentru prezență, că v-ați făcut timp și ați ajuns la acest film lung de trei ore. (…) Am lucrat zilele acestea, cam de vreo două luni de zile, la un obiect — blu-ray, care este un obiect, adică este filmul însoțit de o carte care conține un interviu, câteva fotografii care vor fi prezentate la Cluj, vernisajul va avea loc pe 8 iunie. Ne-am străduit foarte mult să facem un obiect care să nu arate ca celelalte DVD, blu-ray-uri cu care sunteți obișnuiți. Am încercat să fentăm cumva toată povestea cu filmele descărcate de pe internet și să scoatem pe piață un obiect singular. Nu știu dacă am reușit, dar noi suntem mulțumiți de ce a ieșit", a spus Cristi Puiu în deschiderea evenimentului.
"Sieranevada" a fost difuzat pe un ecran de mari dimensiuni, cu ajutorul unui proiector unic în România, creat special pentru proiecții în aer liber, cu o capacitate de 35.000 lumeni.
"Festivalul Filmelor Românești a fost organizat de Casa de Producție Mandragora. Acest festival înseamnă un efort de a suscita filmul românesc și pentru că cei care se ocupă aici la Promenada de organizare au fost generoși și ne-au primit, am zis că ar fi foarte bine dacă lucrurile acestea s-ar repeta an de an. Și dacă noi suntem primii care pășim aici pe acoperișul mall-ului, poate o să mai vină și alții. Filmele care vor fi prezentate zilele acestea aici sunt produse de Casa de Producție Mandragora. Poate că la anul o să prezinte Mungiu, Porumboiu, Tudor Giurgiu, Mitulescu, case de producție care au apărut după 2000 și care au succes", a declarat regizorul pentru AGERPRES.
Seria producțiilor care vor fi prezentate pe terasa Promenada va continua cu "Morgen", regia Marian Crișan — 2 iunie, "Rocker", regia Marian Crișan — 4 iunie, "Orizont", regia Marian Crișan — 5 iunie, și "Acasă la tata", regia Andrei Cohn — 6 iunie.
Intrarea la acest eveniment este liberă iar vizionarea filmelor rulate în cadrul festivalului se poate face și din cafenelele de pe terasă în baza unei rezervări.
Agenția Națională de Presă AGERPRES este partener media principal al evenimentului.
sursa: agerpres.ro