Filmul TUNETE, în regia lui Ioane Bobeica, înaintat din partea R. Moldova la premiile Oscar pentru categoria „Cel mai bun film străin”
În acest an, în premieră pentru cinematografia modernă a țării, la selecția națională au participat patru filme produse în Republica Moldova. Comitetul de selecție din R. Moldova pentru premiile Oscar 2024 a înaintat filmul TUNETE la prestigiosul concurs internațional. Decizia a fost luată luni, 25 septembrie, scrie Ziarul de Gardă.
În acest an, comitetul de selecție a fost format din 17 membri, printre care Virgiliu Mărgineanu, Vlad Druc, Dumitru Olărescu, Petru Hadârcă, Ruben Agadjanean, Leontina Vatmanu, Larisa Turea și alți profesioniști din domeniu. Astfel, lungmetrajul TUNETE va concura pentru dreptul de a fi numit „Cel mai bun film străin” alături de alte zeci de producție din lume.
„După ce membrii comitetului au privit toate cele patru filme, punctajul maxim a fost acumulat de filmul TUNETE în regia lui Ioane Bobeica. Respectiv, va fi înaintat din partea R. Moldova la premiile Oscar pentru categoria „Cel mai bun film străin””, a menționat Virgiliu Mărgineanu, membru al Comitetului de selecție.
„Datorită deciziei ca filmul TUNETE să fie propus pentru premiile Academiei Americane, și mai mulți oameni vor afla despre proiectul nostru, precum și despre creatorii lui pe plan național, dar, mai ales, internațional. Suntem recunoscători și iubitorii de filme de calitate în sălile de cinema, începând cu 5 octombrie”, menționează echipa de producere a lungmetrajului.
„Este neașteptat faptul că profesorii mei m-au apreciat la Chișinău. Cred că, în lumea filmului, acest moment poate fi comparat cu momentul când Dumnezeu și-a oprit privirea pe tine mai mult decât pe două secunde. Este o mare onoare și o motivație pentru a mă întoarce în lumea filmului, care continuă a fi mai mult decât o profesie pentru mine”, a declarat regizorul Ioane Bobeica.
Cea de 96-a ediție a premiilor Oscar va avea loc pe 10 martie 2024, la Dolby Theatre din Los Angeles. Nominalizările vor fi anunțate pe 23 ianuarie 2024. Prânzul oficial al nominalizaților este programat pentru 12 februarie, iar votul final se va desfășura între 22 și 27 februarie.
Menționăm că TUNETE este filmul de debut al regizorului Ioane Bobeica, iar din echipa de producători fac parte Marin Madan, interpretul Anatol Mîrzenco și Sergiu Cumatrenco, producător al lungmetrajelor CARBON și VARVARA. Anul trecut, CARBON, filmul de debut al regizorului Ion Borș, a fost înaintat la Premiile OSCAR, ediția 95.
Filmul TUNETE relatează drama localnicilor din satele de lângă terenurile minate rămase după războiul de pe Nistru. Filmările au avut loc în perioada iunie-septembrie 2018, în satul Ustia, Dubăsari, și au durat 55 de zile. Premiera lungmetrajului va avea loc pe 5 octombrie. Pentru a afla detalii despre producția cinematografică, urmăriți pagina oficială a filmului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!