CSI / Rusia

Financial Times: Ofensiva trupelor lui Assad din sudul Siriei, realizată cu sprijinul aviaţiei ruse, poate duce la un conflict

Potrivit unor surse ale ziarului, Israel şi Rusia sunt interesate să evite un conflict. Mulţi analişti cred că Iranul şi mişcarea „Hezbollah”, aliaţii Rusiei în Siria, au oferit garanţii Moscovei că nu vor provoca Israelul pe Înălţimile Golan.

În acelaşi timp, ofensivă armatei lui Bashar al Assad în sudul Siriei a crescut riscul proliferării conflictului în zona. Mulţi diplomaţi care lucrează în regiune au fost surprinşi de rolul crescând al Rusiei în partea de sud a Siriei. Ei credeau că între Moscova şi vecinii din sud ai Siriei – Iordania şi Israel – există un acord cu privire la împărţirea sferelor de influenţă.

„Dacă trupele lui Assad vor ocupă înălţimile Golan, acest lucru va ajută Iranul să deschidă un al doilea front, o a două Fâşia Gaza”, a declarat publicaţiei analistul israelian Daniel Nisman.

La sfârşitul lunii decembrie, armata siriană, cu sprijinul aerian al Rusiei, a recucerit o baza militară cheie în partea de sud a ţării, precum şi câteva oraşe. Directorul Centrului sirian pentru Drepturile Omului, Rami Abdurrahman a spus că ocuparea bazei din provincia Daraa „este foarte importantă pentru consolidarea puterii [preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad],” pentru că, acum, drumul care leagă Damasc şi Daraa este sub controlul armatei guvernamentale.

Cu doar câteva zile înainte de asta, ziarul Haaretz a scris că trimisul special al preşedintelui rus în Siria, Alexandr Lavrentiev a vizitat Israelul într-o misiune secretă, în timpul căreia a discutat detaliile unui acord privind Siria.

Delegaţia rusă a fost primită de către consilierul prim-ministrului privind securitatea naţională a Israelului Yossi Cohen.

Potrivit unui oficial israelian, citat de ziar, Tel Aviv consideră că este esenţial că partea rusă să ia toate măsurile pentru a preveni transferul de arme din Siria către facţiunile „Hezbollah” din Liban. În plus, autorităţile din Israel insistă că Siria trebuie să facă imposibile atacurile asupra Israelului de pe teritoriul sirian, a remarcat Haaretz.

sursa: paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *