Finanţarea partidelor, „călcâiul lui Ahile” în democraţia moldovenească

Cu prilejul lansării noului indice de Percepţie a Corupţiei, la Berlin, preşedintele Transparency International, Peter Eigen, a comentat faptul că elitele politice şi apropiaţii acestora continuă să ia mită cu orice ocazie şi, în complicitate cu oamenii de afaceri corupţi, menţin naţiuni întregi în sărăcie şi blochează dezvoltarea durabilă. RM nu face excepţie de la această regulă nescrisă, iar recentul scandal Mocanu-Plahotniuc a adus în vizor problemele generate de modul în care sunt finanţate partidele politice de la noi. Nu vom intra în detaliile scandalului, ci vom încerca să formulăm propuneri pentru perfecţionarea cadrului legal ce ar trebui să curme practicile vicioase de corupere a partidelor de către oligarhii din umbră.

Există ţări în Europa Occidentală unde funcţionarea partidelor este asigurată în mare parte din resurse publice, prin alocaţii directe (de bani) sau indirecte (de servicii şi înlesniri): Spania, Italia, Franţa etc. În alte state, finanţarea publică e corelată, printr-un sistem de matching funds, cu nivelul finanţării private, pentru a menţine echilibrul între sursele de finanţare: Germania, Austria, Belgia, Grecia, Irlanda etc. La polul opus se află Marea Britanie, unde partidele politice se bazează doar într-o măsură infimă pe bani publici, dar aceasta este mai mult o excepţie la nivelul Occidentului. Ţările din Europa de Est intră într-o altă formă de finanţare – aşa-numita plutocraţie. Astfel, partidele politice ajung să depindă de câţiva mari „sponsori” care, de foarte multe ori, se consideră „patronii” sau „păpuşarii” partidelor politice. În aceste ţări ponderea finanţării de tip grass-roots, prin cotizaţii şi donaţii mici, este extrem de scăzută, spre deosebire de Europa Occidentală.

În RM avem o combinaţie nocivă de prevederi legale nerealiste, partide şi instituţii care nu aplică legea, mecanisme corupte de atragere şi utilizare a finanţărilor şi practici clientelare în finanţarea partidelor. Astfel, plafonul de cheltuieli pentru campanii electorale este fixat la un nivel scăzut prin lege, menit a limita cheltuielile electorale şi asta nu face decât să pună partidele în situaţia de a utiliza bani negri, implicând firmele şi fundaţiile susţinătorilor.

Legea privind partidele politice nr. 294 din 21.11.2007 prevede că „donaţiile făcute de o persoană fizică… nu pot depăşi 500 de salarii medii lunare pe economia naţională, iar cele făcute de o persoană juridică nu pot depăşi 1000 de salarii medii lunare” (art. 26). Aşadar, dacă salariul mediu lunar pentru anul 2009 a fost de 3140 lei, suma donaţiilor din partea unei persoane fizice ajunge la 1,57 mln. lei, iar mărimea donaţiei din partea unei persoane juridice poate fi de 3,14 mln. lei pe an, ceea ce înseamnă că şase „baroni din business” pot deţine sau întreţine legal un partid politic şi influenţa, numi în fruntea tuturor instituţiilor din stat persoane obediente ce vor promova interesele sponsorilor. Normele legale stabilite în RM referitoare la limita donaţiilor sunt nerezonabil de mari şi neconforme cu starea economică a ţării şi cu veniturile reale ale cetăţenilor ei. Aceste prevederi legale vin în contradicţie cu principiile donaţiilor formulate de Consiliul Europei în Recomandarea cu privire la regulile generale contra corupţiei în finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, dar şi cu experienţa internaţională. De exemplu, în statul american Rhode Island, donaţiile pot fi făcute doar de către persoanele fizice (asupra acestui principiu subscriem şi noi) şi mărimea acestora nu poate depăşi 1000 USD într-un an.

Ponderea mică a finanţării publice (la moment nici nu se aplică în RM), stabilită din respect pentru contribuabili, favorizează finanţarea din partea baronilor economici. Astfel, apare o situaţie periculoasă pentru societate: afacerile sunt utilizate pentru a obţine influenţă şi poziţii politice, iar poziţiile politice – pentru a produce avantaje economice pentru firmele proprii şi ale clientelei. Partidele nu au un sistem bine pus la punct de colectare de fonduri din cotizaţii şi mici donaţii de la membri şi simpatizanţi. Iar „patronii” de partid nu au interes ca un astfel de sistem să existe, pentru că astfel s-ar diminua dependenţa formaţiunilor politice de banii lor. În schimb, la toate partidele politice funcţionează un sistem de „taxe interne”. Acest sistem face ca politica la nivelul decizional să fie rezervată doar celor cu bani, care pot face faţă taxelor de partid deseori exorbitante.

Sistemul creat în RM poate fi corectat doar printr-o mai mare transparenţă, printr-un control mai eficient asupra donaţiilor şi circulaţiei banilor, printr-un sistem de sancţiuni clare în cazul nerespectării legii, prin creşterea ponderii finanţării din surse mici (lucru care ajută la mobilizarea politică) şi din fonduri publice (pentru a reduce influenţa „patronilor” de partid) şi prin menţinerea echilibrului între sursele de finanţare. Un exemplu de atitudine combativă în problema extirpării corupţiei partinice e Austria. În august curent, ziarul Die Press din Viena publică dezvăluiri asupra averii (45 mln. euro) pe care Jorg Haider, defunctul patron al partidului de extremă dreaptă FPO, o ascunsese în Liechtenstein. Urmare a acestui scandal, guvernul austriac interzice donaţiile anonime către partidele politice, începând cu 2011, şi stabileşte că orice donaţie ce depăşeşte 7000 de euro trebuie să fie publicată pe site-urile Parlamentului şi al Curţii de Conturi.

Constantin Lazăr, 
dr. în drept, conf. univ.