Firmele românești, forțate să devină „verzi”
Șapte din zece companii din România (67%) se așteaptă la creșterea impactului reglementărilor în zona economiei circulare, de la moderat, în ultimele 12 luni, către mare și foarte mare în următorii cinci ani. Pentru transformarea circulară a businessului, peste jumătate dintre companiile respondente (59%) declară că au elaborat sau au în lucru într-o fază avansată o strategie de profil, care include măsuri diverse, de la cele cu caracter general, așa cum sunt tranziția energetică (80%) și măsurarea emisiilor (62%), până la cele specifice economiei circulare, precum măsuri în vederea prelungirii ciclului de viață al produselor (53%), ambalajele și proveniența materiilor prime (49%), optimizarea folosirii resurselor (46%) sau ecodesign (39%), reiese din studiul Deloitte „Economia circulară. Percepția și stadiul implementării în România 2024”, făcut anul acesta în rândul a aproximativ 100 de companii de pe piața locală. Pe de altă parte, comunicarea, informarea și „educarea” stakeholderilor – de la angajați și furnizori, până la consumatorul final – apar anul acesta în topul priorităților strategiilor de tranziție, potrivit studiului. În ceea ce privește planurile de investiții în vederea tranziției către modelul economic circular, reducerea cantității de ambalaje și a deșeurilor provenite din ambalaje (67%) și optimizarea proceselor tehnologice în vederea creșterii viabilității materiilor prime (67%) conduc lista de priorități, urmate de crearea de sisteme de recuperare a ambalajelor în vederea reutilizării (51%) și reducerea utilizării plasticului (44%). Pe de altă parte, activitățile de cercetare-dezvoltare, inovare și ecodesign, care constituie, de fapt, punctul de plecare în transformarea durabilă a modului de a produce și a vinde, sunt relevante în planurile de investiții a mai puțin de patru din zece respondenți. Sursele de finanțare la care apelează companiile sunt diverse și complementare, pornind de la surse proprii, menționate de 70% dintre respondenți, la finanțări UE (27%), private equity (22%) și împrumuturi bancare (15%). În ceea ce privește așteptările legate de modul cum ar trebui să evolueze în viitor instrumentele de sprijin de stat în domeniul economiei circulare, respondenții au menționat în primul rând debirocratizarea procedurilor (66%) și diversificarea instrumentelor (65%), precum și creșterea valorii instrumentelor actuale (28%). „Odată cu reglementările europene și locale tot mai dense, dar și ca răspuns la efectele încă prezente ale crizelor din ultimii ani pe lanțurile de aprovizionare și în procesele interne de planificare și alocare de resurse, companiile din România încep să privească economia circulară ca pe o soluție pe termen mediu și lung. Ele întreprind diverse acțiuni, dar, pentru rezultate durabile, este nevoie de o mai bună sistematizare a etapelor. De exemplu, peste jumătate dintre respondenți se concentrează încă pe măsuri în faza încheierii ciclului de viață al produselor, așa cum ar fi colectarea și reciclarea deșeurilor sau sisteme buy-back, însă sunt mult mai puțini cei care fac o prioritate din proiectarea ecologică (ecodesign), care ar prelungi durata de viață a produselor și ar contribui la scăderea consumului de resurse și a cantității de deșeuri, în general. De altfel, nevoia de expertiză și de profesioniști care să coordoneze sistematic transformările începe să fie resimțită la scară largă printre respondenți (67%), cei mai mulți declarând că au angajat sau intenționează să angajeze experți”, a declarat Adrian Teampău, Director, Consultanță în economie circulară, Deloitte România.
Cei mai mulți dintre respondenți resimt în prezent o influență încă moderată a circularității asupra deciziei de consum, însă se așteaptă ca acest argument să ia amploare în anii următori, inclusiv ca urmare a eforturilor companiilor în zona de comunicare și educare. În aceeași notă, peste jumătate dintre participanții la studiu (57%) au accentuat importanța instruirii specifice a angajaților prin programe de training adaptate profilului lor de activitate, care să detalieze concepte precum amprenta de mediu a afacerii, eficiența energetică, viabilitatea resurselor etc. „Economia circulară este unul dintre pilonii tranziției sustenabile, iar noile cerințe de raportare asociate Directivei privind raportarea corporativă în materie de sustenabilitate (CSRD) duc efortul de înțelegere și planificare a măsurilor de transformare a businessului la un nivel superior. Nu întâmplător, tranziția energetică și măsurarea emisiilor își consolidează pozițiile în topul priorităților companiilor din toate industriile, iar arii noi, precum comunicarea, informarea și «educarea» stakeholderilor urcă și ele pe lista de priorități. Sunt evoluții pozitive, care trebuie, însă, accelerate, dată fiind performanța încă modestă a României în domeniul circularității, precum și calendarul de conformare asociat CSRD”, a declarat Ovidiu Popescu, Partener, Deloitte România, și Lider al practicilor de energie și sustenabilitate. Din perspectiva lanțurilor de aprovizionare, mai puțin de jumătate (46%) dintre respondenți au implementat o procedură de evaluare a furnizorilor din punctul de vedere al îndeplinirii criteriilor de sustenabilitate. Dintre aceștia, peste două treimi (69%) declară că au inclus în procedură și criterii specifice economiei circulare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!