CSI / Rusia

Fiul unui deputat rus a fost INCULPAT pentru furtul a două milioane de numere de carduri de credit

Seleznev, în vârstă de 30 de ani, fiul deputatului rus din cadrul partidului ultranaţionalist liberal-democrat (LDPR) Valeri Seleznev, a fost arestat în iulie, în Maldive, şi transportat pe Insula americană Guam, unde împotriva sa au fost formulate 29 de capete de acuzare.

Acesta era inculpat din martie 2011 pentru orchestrarea unei reţele de furt şi distribuire de date de carduri de credit.

Un mare juriu federal din Seatle, în statul Washington (nord-vest), a completat actul de acuzare, joi, cu încă 11 capete de acuzare, privind implicarea lui Seleznev în furtul şi vânzarea a peste două milioane de numere de carduri de credit, potrivit unui comunicat emis de Departamentul Justiţiei. "Guvernul preconizează să probeze în cursul procesului că Seleznev era răspunzător cu piaţa pentru numere de carduri de credit furate şi a creat chiar şi un site care învaţă cum să fie folosite numerele de carduri de credit furate pentru a comite infracţiuni", a declarat procurorul Annette Hayes.

Procesul lui Seleznev este prevăzut pe 3 noiembrie. Acesta riscă până la 67 de ani de închisoare pentru cinci dintre multiplele capete de acuzare formulate împotriva sa.

Potrivit Secret Service, care a procedat la arestarea acestuia, Seleznev, cunoscut între hackeri ca "Track2", este "unul dintre cei mai prolifici traficanţi din lume de informaţii financiare furate".

Acesta este suspectat că a piratat, în perioada octombrie 2009-octombrie 2013, sisteme informatice ale unor hipermarketuri din Statele Unite şi că a instalat un virus cu scopul de a fura numere de carduri bancare. El ar fi folosit servere şi forumuri pe Internet din întreaga lume pentru a facilita aceste operaţiuni.

Roman Valerevici Seleznev este vizat de o inculpare separată, în statul american Nevada (vest), pentru participare la o grupare organizată de corupţie, pentru care riscă 30 de ani de închisoare suplimentari.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *