Actualitate

Flash mob: „Filat, nu fi urnă! Respectă Alianţa!”

Aproximativ 40 la număr, tinerii au ajuns în faţa Palatului Republicii cu un sfert de oră până la şedinţa Parlamentului. Ei au adus cu ei coşuri de gunoi de culoare verde, culoarea PLDM, umplute cu pungi de culoare roşie, culoarea PCRM, sugerând o eventuală coaliţie, potrivit tinerilor − ruşinoasă, între cele două partide. 

Iniţiatorul acţiunii, Andrian Buligari, spune că a scris pe blogul său despre intenţia de a protesta, după care tineri s-au organizat pe o reţea de socializare. Tânărul s-a declarat indignat de situaţia politică din ţară. „Prin această acţiune vrem să sensibilizăm opinia publică şi să-l îndemnăm pe Vlad Filat să respecte acordul Alianţei pentru Integrare Europeană şi să nu trădeze cetăţenii ţării”, a menţionat Andrian Buligari. 

Flash mob-ul s-a încheiat cu aruncarea foilor cu mesaje în urnele plasate în faţa Palatului Republicii.  

Sursa: Info-prim.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *