Comentariu

Floarea de Sfântul Valentin

Cel puţin, asta ne vor spune mâine-seară televiziunile care sunt, şi ele, într-o căutare febrilă de îndrăgostiţi ciudaţi întrecându-se în a face cele mai trăsnite daruri.

Pe Facebook au reapărut tradiţionalele dispute: să-l iubim pe „al lor” Sfânt Valentin sau pe „al nostru” Dragobete? Polemici inutile, zic eu, ce contează în ce zi vii cu o floare? Bravii mei conaţionali se pare că mă susţin, căci nu prea ţin cont de sondajele idioate ale francezilor şi declară sus şi tare, de la vlădică până la opincă, că-şi iubesc constant şi necondiţionat femeile. Fiind, măcar din când în când, la unison cu alegătorul, în aceleaşi reportaje TV de mâine-seară, bravii noştri politicieni vor uita, pentru cât durează un sincron, de AIE şi imposibilul (de găsit) preşedinte şi vor povesti, in corpore, că toată viaţa lor au iubit o singură femeie. Căreia-i vor duce neapărat un trandafir. Iar noi vom zâmbi, dorindu-le în gând să-şi ţină măcar această promisiune…

Apropo de promisiuni şi de trandafir. Un tânăr, dar deja celebru florar a creat în aceste zile, după 170 de ore de muncă, o rochie din 1725 de trandafiri, gerbere şi garoafe. Deşi conştient că rochia va fi mai mult decât efemeră – cât poate dăinui o floare? -, el a făcut-o pentru că… a promis cuiva. Şi pentru că a vrut să le reamintească bărbaţilor să le dea femeilor din viaţa lor flori de Ziua Îndrăgostiţilor. Pe gerul care ne-a cuprins, chiar ar fi o idee reuşită.

Timpul Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *