Poimâine, să ne sculăm frumuşei dimineaţă din pat, să ne spălăm pe dinţi şi să ne ducem la votare. Să-i salutăm, radiind, pe toţi oamenii, indiferent cu cine votează. E un îndemn pentru oamenii care se respectă şi au demnitate. Ceilalţi să facă ce-or vrea. Oricum, nimic nu depinde de ei. Vom decide noi.
Dar azi, în ultima zi de campanie, să ne băgăm picioarele în apă rece şi să înţelegem că nu mai este loc de încăierare. Astăzi, concurenţii electorali ar trebui să se plimbe zglobii pe străzi, să se mişte lin ca nişte îngeri, să mai bea o bere, să-şi zâmbească, să se strângă în braţe şi apoi într-o horă în faţa Primăriei. Oricum, nimic nu mai depinde de ei. Vom decide deja noi.
Eu am hotărât să mă gândesc azi la fluturi. Mă interesează dacă ei mor vreodată sau nu. Deunăzi, o persoană încerca să mă convingă că fluturii mor, dar eu categoric nu i-am dat dreptate. Nu e în firea lucrurilor ca fluturii să moară, pentru că ei întotdeauna ne gâdilă la urechi, iar când adormim prea strâns, ne învie. Da, uneori nu-i vedem, pentru că-s mai puţini, dar e de ajuns să închidem ochii, să uităm de griji şi probleme tâmpite, că îi simţim.
„Alerg printre rânduri, alerg printre gânduri/ Timpul mă-mpiedică, văd numai fluturi” – poate că aţi ascultat piesa asta. Şi poezia asta poate că aţi citit-o: „La lumina unui bec/ se stinge un fluture/ de tuş/ şi vine noaptea bătrână/ de parcă/ ne-am pierdut ochelarii”. Sau: „Am prins şi astăzi zâmbetul eteric,/ când chicoteai picior peste picior,/ zbura prin mine-un fluture isteric”. Toată lumea gândeşte cu fluturi, trăieşte cu ei… Fluturii dăinuie în noi, noi nu vrem să-i vedem. Ei mor odată cu moartea noastră, dar şi asta e o iluzie. Atunci ei doar ne părăsesc şi se mută la alţii, încă vii…
Apropo, eu nu înţeleg de ce atâta amar de vreme niciun concurent electoral nu ne-a explicat că fluturii nu mor niciodată. În locul promisiunilor de obicei deşarte, mai bine ar fi încercat să dezbată, împreună cu noi, o problemă fundamentală. Doar şi ei sunt înconjuraţi de fluturi şi acest miracol îi bucură pe ascuns. Oricum, pentru mine politica s-a sfârşit până duminică seara şi, pentru că nu am nicio îndoială că fluturii nu mor, am să vă spun la urmă o poezie, pe care am scris-o acum câţiva ani: „Găsesc sub pernă un sărut/ împuţit de decenii/ cântăresc mierea din luna aceasta/ şi-mi iese cu-n kilogram mai mult/ creierii ei înfloriţi îţi închid poarta/ prin tumultul de morţi îmbrăcaţi estetic/ poţi afla numai moartea/ gata”. Nu uitaţi, ieşiţi la vot, vorba aia…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
