Fonduri europene pentru primari
Trainingul a fost organizat de către compania „Succes Consulting”, al cărui director este Iurie Calestru. În cadrul unei întruniri de totalizare, desfășurată în Sala de conferințe a ziarului TIMPUL, el a menționat, între altele, că la sesiunea de training „Fonduri pentru APL-urile Moldovei” au participat 141 de primari. Principalele probleme abordate la sesiune au fost cele legate de infrastructură: apă și canalizare, gazificare, construirea drumurilor etc.
Iurie Calestru a vorbit despre faptul că, pentru atragerea investițiilor, este necesar de a institui o funcție de manager în cadrul primăriilor. În acest sens, el a făcut un demers către Parlamentul R. Moldova.
Primarii au fost instruiți de către doi experți din România: conf. dr. George Neamțu și dr. Ioana Cozianu. De asemenea, în cadrul trainingurilor au participat mai mulți specialiști în accesarea fondurilor europene.