Sport

Formula 1: Motoarele de anul viitor, hibride, vor RELANSA interesul

În cadrul unei conferinţe de presă, Alain Prost a considerat, pe de altă parte, că, totuşi, costul noilor motoare, din 2014, vor constitui o problemă, întrucât între luarea deciziei, 2008, şi prezent criza, care începuse deja, s-a instalat cu pe o perioadă mai mare decât a fost prognozată. Totodată, nici sponsorii nu mai sunt atât de disponibili, astfel că echipele vor trebui să se finanţeze de o manieră diferită, întrucât banii nu mai vin toţi din acelaşi loc.

‘Va fi un moment greu de trecut, dar lucrurile au pornit deja’, a spus Prost. Una dintre explicaţiile pentru care s-a hotărât folosirea unui nou motor este implicarea şi a altor construcţii, a apreciat Alain Prost, dând exemplul firmei Honda. ‘Iată, Honda a revenit graţie acestei decizii de a schimba motorizarea în Formula 1. Iar lucrurile vor merge mai departe dacă sunt explicate bine, dacă oamenii aderă la idee. O afirmaţie, însă, este foarte uşor de priceput de oricine: la putere egală, va fi economisit între 30 şi 40 la sută din carburant. Iar F1 va redeveni, cum a fost într-o anumită epocă, bancul de încercare pentru noi tehnologii’.

agerpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *