Formula 1: Sebastian Vettel a fost cel mai rapid în testele organizate de Pirelli
Cvadruplul campion mondial l-a înlocuit la volanul monopostului Ferrari modelul 2015 pe coechipierul său Kimi Raikkonen. Germanul a parcurs 134 de tururi, față de cele 99 efectuate de finlandez luni, cu noile pneuri de ploaie ale producătorului italian.
Pirelli a dorit să testeze, cu această ocazie, diferite combinații de cauciuc și de structură, apelând la piloții echipelor Ferrari, Red Bull și McLaren-Honda, care au parcurs în total 659 de tururi. Datele strânse cu această ocazie urmează să fie analizate de inginerii companiei la cartierul general de la Milano.
Cele 11 echipe participante la ediția 2016 a Campionatului Mondial de Formula 1 vor participa la două sesiuni de teste pe circuitul de la Barcelona (22-25 februarie și 1-4 martie), după care caravana "Marelui Circ" se va deplasa în Australia, pentru primul Mare Premiu al sezonului, programat pe 20 martie, la Melbourne.
Iată cei mai buni timpi cumulați ai testelor de luni și marți:
1. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1:06,750 (134 tururi marți)
2. Daniil Kviat (Rusia/Red Bull) 1:06,833 (113 tururi marți)
3. Stoffel Vandoorne (Belgia/McLaren-Honda) 1:07,758 (87 tururi luni + 127 marți)
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-Renault) 1:08,713 (80 de tururi luni)
5. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:09,637 (99 de tururi).
Sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!