Internațional

Formula 1: Vettel va porni de pe prima grilă a cursei de la Montreal. Cursa începe la 21:00

Sebastian Vettel a obţinut pole-position-ul şi are mari şanse să cîştige la Montreal, acolo unde, de obicei, cine pleacă primul la grilă cîştigă.

Sebastian Vettel va pleca din pole-position la Montreal. Aşa s-a întîmplat şi în Bahrain, cînd campionul mondial a fost cel mai rapid în calificări, iar apoi a cîştigat. Germanul are mari şanse să învingă şi astăzi pentru că în Canada, de obicei, cine are prima poziţie cîştigă!
Vettel nu poate fi liniştit, avînd în vedere că în spate îi va avea pe Hamilton şi Alonso.

Pilotul lui Red Bull l-a devansat cu trei zecimi de secundă pe britanicul lui McLaren, timpul lui Vettel fiind 1.13: 784. Alonso a ocupat locul 3. De altfel, se simte un progres evident al echipei Ferrari, pentru că în afara prestaţiei lui Alonso, Massa a început să-şi revină, iar primele semne le-a arătat la Monaco în etapa trecută. Brazilianul a teminat atunci pe 6, aceeaşi poziţie de pe care va pleca şi acum. Înaintea lui Massa, s-au poziţionat Webber (Red Bull) şi Rosberg (Mercedes).

Michael Schumacher n-a făcut mare lucru la Montreal. Germanul n-a prins decît un loc nouă, iar un alt fost campion mondial, Jenson Button (McLaren), de abia a ajuns în ultima sesiune a calificărilor, britanicul obţinînd un modest loc 10.

Nici Raikkonen n-a fost în zi bună, iar Maldonado, cel care a cîştigat Marele premiu al Spaniei, a intrat în zidul de protecţie în ultimul tur de pistă. Nimic grav, doar maşina avariată!

2 este cifra în dreptul lui Vettel în ceea ce priveşte numărul pole-position-urilor în 2012

1.Vettel 2.Hamilton 3.Alonso 4.Webber 5.Rosberg 6.Massa 7.Grosjean 8.Di Resta 9.Schumacher 10.Button

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *