Atitudini

Formula fericirii: „Krbs, krbs, krbs…”

Mă luase pe nepregătite – sigur că nu o cunoşteam! Atunci ea a luat cartea de pe masă şi mi-a citit câteva îmbinări de litere, care mi-au părut foarte stranii: krbs, krbs, krbs… „Dacă vrem să fim fericiţi, trebuie să rostim cu voce tare aceste cuvinte, de câteva ori pe zi”, mi-a accentuat ea, continuând: „În aceste timpuri zbuciumate, noi, femeile, suntem expuse la stres şi avem nevoie de linişte sufletească”. „Oare Biblia nu ne-ar ajuta mai mult?”, m-am dat eu cu părerea. „Merg şi la biserică, doar sunt creştină ortodoxă, dar formula fericirii am găsit-o numai în această carte”, mi-a tăiat-o ea.

Poate că Moni Stănilă, eroina interviului meu de astăzi, i-ar fi recomandat să spună mai des „Tatăl nostru”, decât misterioasa combinaţie de litere… Eu însă am fost curioasă să ştiu de unde are o astfel de carte. Mă gândeam că, poate, acasă deţine o bibliotecă întreagă cu astfel de literatură, sau a făcut vreo şcoală prin India şi, dacă o mai contrazic, o sa mă facă praf cu argumentele ei… Răspunsul însă a fost foarte simplu: „Ieri, am primit cartea în dar la ziua mea de naştere!”.

Am ieşit din acel magazin, gândindu-mă cât de important e să alegem un cadou, pentru că, iată, ar putea avea o influenţă decisivă în viaţa unui om…

Timpul Suplimentul Femeia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *