Când se invocă nevoia forței a treia înseamnă că primele două forțe – partidele de la putere și opoziția – nu mai sunt pe placul electoratului. După trei ani de guvernare, Alianței i-a reușit cu adevărat un singur lucru: să jignească pe cei care au votat-o. Să ne jignească prin aceea că la multe compartimente noua elită conducătoare NU S-A DOVEDIT A FI mai morală și mai democratică decât fosta conducere comunistă. Există însă cu adevărat o forță a treia care ar putea să devină o alternativă pentru RM?
Forțele politice extraparlamentare reprezintă un fel de necropolă cu mumii, o colecție de cadavre politice. Cine va mai dori să voteze pentru partiduțe legate de numele lui Stepaniuc, Roșca, Dodon, Mișin ș.a.m.d.? Dar anume aceștia, azi, pretind a reprezenta „forța a treia”, „de alternativă”. Ce pot propune „de alternativă” acești politicieni? Cu biografiile lor politice și cu imaginea publică pe care le au „partidele” și „liderii” acestora sunt blestemate să rămână sub linia neagră a unui procent de electorat. Nu va putea fi încropită o alianță largă a forțelor de stânga: Stepaniuc, Roșca, Dodon, Mișin Șelin și toți ceilalți nu se vor putea înțelege între ei, ca să creeze o forță de alternativă la PCRM, iar Voronin nu-i atât de prost să-i ia pe lista PCRM. Și în viitorul legislativ forțele de stânga vor fi reprezentate tot de comuniști. E bine? E rău?
PCRM, în preajma lui 2009, pregătise un electorat anticomunist combativ, care credea în viitorul Moldovei, în schimbarea ei la față. Anume acest electorat, pregătit de comuniști, i-au adus la putere pe cei trei lideri ai AIE – Filat, Lupu și Ghimpu. Spre deosebire de comuniști, Alianța pregătește pentru viitorul scrutin un electorat decepționat și înrăit, care nu mai crede nici în comuniști, nici în democrați. Dacă în cei doi ani rămași, guvernarea nu va schimba radical starea de spirit a societății, prin umplerea frigiderului celor mulți, atunci și peste doi ani, vom asista la o bătălie geopolitică între AIE și PCRM. Așa s-a întâmplat în februarie 2001, apoi în 2009, apoi în 2010… Această poveste se poate repeta în sensul ca și după următorul scrutin să avem o guvernare – copie trasă la xerox după actuala Alianță – PCRM cu voturi multe să mai stea un mandat în opoziție. Dar nu e exclus și un alt scenariu: o nouă Alianță din care să facă parte și PCRM, dar fără unul din actualele componente ale AIE-2. Alte variante sunt povești. Deocamdată, suntem în zona poveștilor. Un lucru este cert: nu pot constitui forța a treia politicienii gen Dodon și Șelin, dar nici acei care poartă legate la brâu cheile de la poarta cimitirului politic în care ei și-au înmormântat partidele.
În situația creată este firesc să reapară eterna întrebare „Ce-i de făcut?”. La această întrebare încearcă să răspundă și analistul politic Vitalie Andrievschi într-un articol de pe ava.md. Răspunsul e oarecum surprinzător: să unim eforturile societății civile și să creăm o nouă alternativă la Alianță și PCRM. Să poată oare aduna sub drapelul ei o forță politică de alternativă o societate civilă care nu a reușit măcar atât – să-și promoveze propria candidatură la conducerea unei simple instituții? (E vorba de Comisia Națională de Integritate). E adevărat, Andrievschi până la urmă recunoaște că nu e convins că societatea noastră civilă e în stare să atingă obiectivul fixat, dar e convins că nu există o altă cale de a scoate țara noastră din bezna crizei în care s-a scufundat. Sunt de acord: bezna există. La noi însă cu cât e mai adâncă bezna cu atât mai invizibilă e societatea civilă. Cred că și V. Andrievschi înțelege de ce…
