Politică

Forumul UE – R. M. Kwasniewski: „Cheia succesului unui stat este consensul politic”

Foştii preşedinţi ai României şi Poloniei, Emil Constantinescu şi Aleksandr Kwasniewski, au fost invitaţi să traseze calea pe care au parcurs-o ei spre reforme democratice, astfel încât, prin comparaţie, să înţelegem de ce RM a rămas în urmă.

„Trecerea de la un regim comunist autoritar spre o democraţie consolidată se face printr-un lung proces. Pot spune cu certitudine că numai printr-o coaliţie de centru-dreapta dintre partide şi asociaţii civice s-au putut realiza reforme democratice în România”, a declarat Emil Constantinescu. Fostul preşedinte român a subliniat însă riscurile unei astfel de formaţiuni politice. „Niciodată să nu vă aşteptaţi ca o coaliţie să funcţioneze fără conflicte dintre partide”, a atenţionat Constantinescu.

La rândul său, Aleksandr Kwasniewski, preşedintele care a reuşit să aducă Polonia în UE şi NATO, a ţinut să sublinieze importanţa solidarităţii dintre forţele politice a unui stat în realizarea unor scopuri majore. „Cheia succesului nostru constă în faptul că, de la bun început, în Polonia a existat un consens politic în cele mai importante obiective ale ţării. Deşi am fost diferiţi, am vorbit aceeaşi limbă”, a recunoscut Kwasniewski. Fostul preşedinte polonez este de părere că în condiţiile în care, la nivel global, state precum India, China sau Brazilia cunosc o expansiune economică, Uniunea Europeană are o singură cale de consolidare a poziţiei sale: extinderea spre Est, proces ce ar include şi R. Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *