Fost poliţist condamnat la închisoare pentru cultivarea cânepei
Sentinţa a fost pronunţată de către Curtea Supremă de Justiţie, scrie IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, în iunie 2012, oamenii legii au depistat 18 mii de plante de cânepă care creşteau pe o suprafaţă de peste 3 hectare. Mai târziu s-a stabilit că plantele aparţineau unui fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne.
În aprilie 2013, bărbatul a fost condamnat de către prima instanţă la 4 ani de detenţie, însă, în urma contestării sentinţei de către avocatul acestuia, Curtea de Apel Bălţi i-a stabilit inculpatului o pedeapsă non-privativă de libertate. Procurorii au contestat acest verdict, iar Curtea Supremă de Justiţie a menţinut decizia primei instanţe.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie este irevocabilă.
SURSA: IPN.MD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!