Internațional

Fost premier georgian, criticat pentru că a dezrădăcinat un arbore rar pentru a și-l instala acasă (VIDEO)

O înregistrare video arată urcarea arborelui-lalea (Liriodendron tulipifera) de 650 de tone pe o barjă și transportarea lui la peste 40 km de-a lungul coastei Mării Negre pentru a fi plantat pe proprietatea lui Ivanishvili, operațiunea fiind prezentată pe rețelele de socializare.

Locuitorii satului Tsikhisdziri (în sud-vestul Georgiei), de unde arborele a fost dezrădăcinat săptămâna trecută, au amenințat cu acțiuni de protest împotriva acestei inițiative.

Grupuri de apărare a mediului l-au acuzat marți pe fostul premier georgian că a provocat un prejudiciu grav ecosistemului, exprimându-și temerea că arborele ar putea muri după replantarea sa.

‘Nu există decât câteva zeci de arbori-lalea în Georgia și acest exemplar magnific în vârstă de 135 de ani nu are nicio șansă de supraviețuire’, a declarat pentru AFP Nata Peradze, militantă a grupului de apărare a mediului Guerilla Gardeners.

‘Încă și mai grav este că activitatea de dezrădăcinare a avariat serios flora unică din jurul amplasamentului în care se afla arborele la origine’, a adăugat ea.

Bidzina Ivanishvili și-a apărat proiectul, asigurând la televiziunea georgiană că a ‘achiziționat legal acest arbore’.

‘Arborii uriași sunt pasiunea mea. Eu dezvolt un parc acolo unde cred că acesta se va adapta’, a explicat el.

Arborele-lalea dezrădăcinat fusese adus din Franța de botanistul Michel d’Alphonse, însărcinat să înființeze Grădina botanică din Batumi (sud-vestul țării), în perioada Imperiului rus, la începutul anilor 1900.

Fiu de miner și devenit miliardar, Bidzina Ivanishvili a fost prim-ministru în anii 2012-2013. El a cheltuit sute de milioane de dolari pentru restaurarea satului său natal și a mai multor monumente în Georgia.

Acest amator de artă și-a construit, de altfel, o imensă reședință futuristă la marginea capitalei Tbilisi, împodobită cu opere ale unor artiști contemporani ca Lucian Freud, Damien Hirst și Roy Liechtenstein.

sursa: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *