Fostul guvernator al Băncii Naționale a Ucrainei, dat în urmărire generală: Este suspectat de deturnarea a peste 200 de milioane de grivne
Agenția națională anticorupție din Ucraina l-a dat în urmărire generală pe fostul guvernator al băncii centrale Kirilo Şevcenko, împreună cu doi angajați ai băncii Ukrgazbank. Aceștia sunt suspectați de deturnarea a peste 200 de milioane de grivne, echvalentul a 5,42 milioane de dolari, notează Reuters și Hotnews.
Şevcenko a demisionat brusc la 4 octombrie, invocând probleme de sănătate, dar afirmând ulterior că s-a confruntat cu presiuni politice după ce un vechi caz de delapidare împotriva sa a fost redeschis imediat după plecarea sa. Acesta a negat acuzațiile.
Șevcenko a preluat postul de guvernator în luna iulie 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, promițând să mențină independența băncii și să coopereze cu Fondul Monetar Internațional.
În demisia sa, Șevcenko a remarcat succesele băncii de la începutul războiului Rusiei, la 24 februarie, inclusiv funcționarea neîntreruptă a sistemului financiar și prevenirea panicii pe piața valutară și a ieșirii de capital pe scară largă pentru a proteja rezervele.