Fostul preşedinte al Comisiei Europene: Europa nu poate primi toţi refugiaţii
Jose Manuel Durao Barroso a primit, vineri, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi premierul Dacian Cioloş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În discursul său, după primirea titlului universitar, Barroso a vorbit şi despre criza refugiaţilor din Europa.
"Am fost întrebat deseori cum aş fi gestionat criza refugiaţilor din Europa. Avem o dificultate cu refugiaţii în Europa, dar adevărata criză e în Siria, în Libia, în Irak. Avem o problemă, dar comparativ cu problema lor nu aş face un schimb. Trebuie să fim realişti, Europa nu poate primi toţi refugiaţii. Trebuie să întărim graniţele externe", a spus Barroso.
Fostul preşedinte al Comisiei Europene l-a apreciat pe premierul României, prezent la ceremonie, spunând că "România este pe mâini bune".
La rândul său, Cioloş a spus că apreciază optimismul lui Barroso.
"Au fost patru ani în care m-am ataşat enorm de acest optimist incurabil amorezat de Europa. Ce am învăţat în această perioadă e că Barroso a transmis acest spirit. A fost o perioadă de crize succesive. Barroso a transmis perfect că nu putem vedea criza prin stop-cadre, ci trebuie să o privim prin filme. Criza este o oportunitate şi, dacă ne oprim la criză şi o analizăm, rămânem în trecut, iar dacă o vizionăm vizionar, atunci mergem în evoluţie. Barroso a expus această experienţă idealistică unor oameni capabili de a lua decizii rapide de multe ori împotriva convingerii unor instituţii. (…) Barroso a fost cel care a susţinut cu tărie finalizarea negocierilor României cu UE şi aderarea României la UE. Nu mă cunoştea decât din analize când m-a numit comisar european şi a avut curajul să îmi acorde acel post într-un mandat în care se purtau negocieri pentru politicile din agricultură. E un om capabil să provoace destinul", a spus Cioloş.
Jose Manuel Durao Barroso a fost preşedintele Comisiei Europene timp de zece ani, în perioada 2004-2014.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!