Eveniment

Fostul președinte al R. Moldova, Petru Lucinschi va participa la un dineu oficial organizat de Regele Mihai I

La eveniment urmează să participe 12 foşti şefi de stat din Europa Centrală şi de Est: Lech Walesa, preşedinte al Poloniei în perioada 1990-1995, Emil Constantinescu, preşedinte al României în perioada 1996-2000, Petăr Stoyanov, preşedinte al Bulgariei în perioada 1997-2002, Stanislav Shushkevich, preşedinte al Belarus în perioada 1991-1994, Sali Berisha, preşedinte al Albaniei în perioada 1992-1997.

De asemenea Petru Lucinschi, preşedinte al Republicii Moldova în perioada 1996-2001, Rexhep Meidani, preşedinte al Albaniei în perioada 1997-2002, Rudolf Schuster, preşedinte al Slovaciei în perioada 1999-2004, Boris Tadic, preşedinte al Serbiei în perioada 2004-2012, Viktor Iuşcenko, preşedinte al Ucrainei în perioada 2005-2010, Leonid Kuchma, preşedinte al Ucrainei în perioada 1994-1999, Valdis Zatlers, preşedinte al Letoniei în perioada 2007-2011, precum şi Hans-Gert Pöttering, preşedintele Parlamentului European între 2007 şi 2009.

Dineul regal va avea loc la Palatul Elisabeta, de la ora 21.15, la acesta urmând să ia parte, alături de Regele Mihai I, principesa Margareta, principele Radu şi principele Nicolae.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *