Social

Fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, candidatul PSDE pentru funcția de primar al Capitalei

Partidul Social Democrat European (PSDE) și-a anunțat joi candidatul pentru alegerile din Chișinău. Este vorba despre fostul pretor al sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc.

„Împreună începem această luptă electorală pentru Chișinău. Sunt convins că echipa noastră se va prezenta onorabil la alegerile care urmează și va înregistra un rezultat demn care va reconfirma sprijinul de care se bucură PSDE în societate. Sunt pe deplin conștient de responsabilitatea care cade pe umerii noștri și a tuturor colegilor noștri din Chișinău, deoarece vrem să venim în fața cetățenilor cu o ofertă politică și administrativă serioasă, să punem bazele unei dezvoltări rapide și durabile a capitalei noastre. Am o vastă experiență în domeniu, am activat mulți ani în administrație și cunosc foarte bine problemele din interior”, a declarat Vadim Brînzaniuc în cadrulunei conferințe de presă.

Vă amintim că Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit, în cadrul ședinței de 4 iulie, data alegerilor locale generale. Astfel, acestea se vor desfășura pe 5 noiembrie 2023.

Astfel, potrivit CEC, campania electorală va începe la data înregistrării concurenților electorali, dar nu mai devreme de 30 de zile înainte de ziua votării.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *