Fostul primar al orașului București, Adriean Videanu este cercetat pentru abuz în serviciu
Judecătoria Sectorului 5 a admis, în 4 septembrie, plângerea formulată de SC Ruxandra Trading SRL, în contradictoriu cu Adriean Videanu, şi a desfiinţat o ordonanţă de clasare din 20 martie a Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, menţinută în 6 mai, de un procuror ierarhic superior.
Instanţa a dispus trimiterea dosarului la Parchet, "în vederea completării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave faţă de suspectul Videanu Adriean". Decizia este definitivă, astfel că dosarul va fi trimis procurorilor, după redactarea motivării.
Societatea Ruxandra Trading SRL arăta în plângere că a fost prejudiciată cu 3,7 milioane de euro, din cauza unui act administrativ emis de Primăria Capitalei, în mandatul lui Adriean Videanu, prin care s-a dispus demolarea unei clădiri ce aparţinea acestei firme. Potrivit acelui document, clădirea ar fi fost construită fără autorizaţie, pe un teren proprietatea municipiului Bucureşti, pe care Primăria Capitalei urma să construiască sediul Liceului Francez.
În plângerea depusă la Parchet erau vizaţi trei angajaţi ai Primăriei Capitalei, respectiv arhitectul şef, directorul Direcţiei Inspecţie şi directorul Direcţiei Juridice, dar cercetările s-au extins ulterior şi la primarul general de la acea vreme, Adriean Videanu. În final, pentru cei patru s-a decis neînceperea urmăririi penale, iar procurorul de caz de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a clasat plângerea în 20 martie 2014. Dispoziţia a fost menţinută în 6 mai, de un procuror ierarhic superior.
sursa: mediafax.ro