Actualitate

Fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari a fost trimis după gratii. Va petrece următoarele 30 de zile la nr.13

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției și ex-ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, a fost plasat în arest preventiv. Acesta va petrece următoarele 30 de zile în Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis integral demersul procurorilor.

Alexandru Pînzari se declară nevinovat și spune că este un dosar făcut la comandă. Procurorul de caz a precizat că a fost nevoie ca acesta să fie plasat în arest pentru a nu fi influență desfășurarea anchetei, întrucât, Alexandru Pînzari are statut în societate. Precizăm că acesta a fost reținut vineri în dosarul fostei Direcții nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații (INI).

În primele ore ale dimineții, la sediul judecătoriei au venit mai mulți membri și simpatizanți ai Partidului Democrat (PD). Este vorba de cel puțin zece persoane. Printre acestea se numără și fruntașul formațiunii, Pavel Filip, care s-a oferit drept garant, potrivit reporterului TV8, Cătălin Goria.

„Am venit pentru că este colegul meu. Cunoștea despre acest dosar de mult timp și dacă era vorba să se eschiveze, demult făcea lucrul acesta. Nu a fugit, este gata să conlucreze în continuare și să-și demonstreze nevinovăția. Sunt absolut sigur că va avea parte de o judecată obiectivă și adevărul va triumfa. Colegii care sunt pe loc, sunt toți de acord să vină să garanteze pentru domnul Pînzari. În primul rând, legea admite până la cinci persoane. Au venit colegii care erau în Chișinău. Eu, domnul Igor Vremea, Ion Leucă și Nicolae Ciubuc (n.r. ex-deputați PD)”, a spus Pavel Filip în sediul judecătoriei.

Anterior, PD, al cărui membru este Alexandru Pînzari, a venit cu un comentariu prin care a condamnat atacurile la adresa acestuia. Într-o postare pe rețelele sociale, PD susține că prin reținerea acestuia, „unii dintre cei care ar fi trebuit până acum să lupte cu hoții și corupții încearcă astfel să se dea bine pe lângă noua putere”.

În fața magistraților, Alexandru Pînzari a fost adus de către mascații Serviciului de Informații și Securitate (SIS). Acesta pledează nevinovat.

Fostul ministru al Apărării a spus anterior că nu a încălcat legislația și că va fi maxim transparent și deschis cu procurorii care gestionează acest caz.

Potrivit procurorilor, vineri, 29 iulie, au fost efectuate percheziții în automobilul și domiciliul figurantului în dosar, care „la momentul comiterii faptelor infracționale, funcții de conducere în cadrul IGP al MAI”. În rezultatul perchezițiilor, au fost ridicate dispozitive electronice și înscrisuri. Ulterior, figurantul a fost reținut și audiat.

Dosarul este cercetat prin prisma comiterii următoarelor infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

În dosarul fostei Direcții nr. 5 a INI mai sunt vizați președintele FEA, Dorin Damir, șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru și un inspector de la Poliția de Frontieră. Cei trei au fost reținuți în data de 5 iulie, după ce procurorii au descins la domiciliile, în birourile și mașinile acestora.

Potrivit PCCOCS, acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații (INI), acțiunile cărora sunt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *