Sport

Fotbalistii din Calarasi au un nou teren

La inceputul acestei saptamani, jurnalistii sportivi au fost invitati din nou la Calarasi, unde sportul se simte ca acasa. Evenimentul organizat de catre directorul Scolii Sportive pentru Copii si Juniori a Rezervelor Olimpice (SSCJRO) din acest oras codrean, Constantin Cobalean, a produs multa satisfactie amatorilor jocului cu balonul rotund.

A 56-a arena de mini-fotbal

In fata institutiei pe care o conduce si unde este antrenor de lupte libere a avut loc ceremonia festiva de inaugurare a unui mini-teren de fotbal cu suprafata artificiala, construit in cadrul programului Federatiei Moldovenesti de Fotbal (FMF) „Toti impreuna”. Este deja a 56-a arena de acest gen instalata in republica noastra. La festivitate au fost prezenti Ion Cebanu, ministru al Tineretului si Sportului, Nicolae Piatac, vicepresedinte al Comitetului National Olimpic (CNO), Nicolae Cebotari, secretar general FMF, Ilie Rau, presedintele Consiliului raional Calarasi, Viorel Dorgan, prim-prorector al USEFS, sportivi, veterani, discipoli si elevi ai Scolii sportive din Calarasi.

Profitand de prezenta ministrului de resort Ion Cebanu la Calarasi, Constantin Cobalean s-a oferit sa-i fie ghid oficialului prin incinta institutiei sale, care include nu doar sali sportive, dar si un mini-hotel, si o sala de odihna. Ulterior, oficialul de la Chisinau avea sa remarce ca, din toate institutiile vizitate pana in prezent, SSCJRO pare a fi administrata cel mai corect din punct de vedere managerial si a indemnat ca si alte edificii sa-i urmeze calea, facand referire la Sala Polivalenta, care se afla intr-o stare dezastruoasa. La incheierea discursului rostit, Ion Cebanu a oferit directorului scolii sportive calarasene distinctia de lucrator emerit al sportului din R. Moldova.

Medalie pentru Constantin Cobalean

Secretarul general al FMF a inmanat noilor gazde ale terenului de mini-fotbal o placa ce consemneaza evenimentul dar si un set de mingi de fotbal pentru entuziastii care vor juca pe acest stadion. Nici veteranii fotbalului calarasean nu au ramas fara atentia FMF, ei beneficiind de daruri cu simbolurile forului fotbalistic. Constantin Cobalean, la randul sau, s-a declarat convins ca mini-terenul de fotbal va fi locul de atractie pentru mii de copii si tineri din raion si a tinut sa multumeasca presedintelui FMF pentru faptul ca a contribuit nemijlocit la inaugurarea acestui edificiu fotbalistic. De asemenea, Cobalean a remarcat si aportul autoritatilor publice locale la promovarea proiectelor de la Scoala sportiva.

Apoi, ministrul Tineretului si Sportului, Ion Cebanu si secretarul general al FMF, Nicolae Cebotari, insotiti de liderii sportului local, au taiat panglica de la intrarea pe noul teren. A urmat un turneu la mini-fotbal cu participarea mai multor sportivi ai Calarasilor, inclusiv cu participarea lui Sahro Markarean, vedeta locala a anilor `90, supranumit de localnici „cel mai bun fotbalist dintre luptatori si cel mai bun luptator dintre fotbalisti”.

In finalul evenimentului, Constantin Cobalean a invitat oaspetii la un fourchette organizat cu ocazia acestui eveniment, dar si al jubileului de 55 de ani pe care l-a celebrat a doua zi. La multi ani, domnule antrenor, director si mare amator al sportului!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *