FOTO. Accident grav în Soroca. Un șofer în stare de ebrietate s-a izbit violent într-un vehicul parcat la marginea drumului
Accident grav în orașul Soroca. Un bărbat de 34 de ani s-ar fi izbit într-un vehicul parcat la marginea drumului. Șoferul era în stare de ebrietate, transmite Echipa.md.
Tragicul accident a avut loc în seara de miercuri, 28 decembrie, în jurul orei 20:00.
Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la IP Soroca, Svetlana Talpă, ajunși la fața locului, preliminar, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani din municipiul Soroca, conducând mijlocul de transport de marca Dacia Düster, în circumstanțe necunoscute a pierdut controlul asupra volanului, în rezultat a accidentat din spate un automobil de marca BMW, care era parcat regulamentar pe o stradă din municipiul Soroca. Ulterior, ambele vehicule au fost proiectate în copacii de pe trotuarele străzii, fiind deteriorate esențial.
Conducătorul automobilului de marca Dacia, a fost transportat la spitalul raional pentru a-i fi acordat ajutor medical. Acesta fiind supus testării alcoolscopice s-a stabilit că era în stare de ebrietate.
În continuare, polițiștii din Soroca întreprind măsuri pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier și primirii unei decizii legale în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!