FOTO. Accident pe traseul Otaci-Soroca. Un camion de mare tonaj a derapat de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea carosabilului
Marți, 1 august, în apropierea satului Șolcani, pe traseul Otaci-Soroca, s-a produs un accident. Un autovehicul de mare tonaj a derapat de pe șosea și s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea carosabilului.
Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs marți, pe traseul Soroca – Visoca, în apropierea localității Șeptelici, potrivit TVN.
Imediat, la fața locului, oamenii legii au stabilit că șoferul, în vârstă de 56 de ani, locuitor al raionului Florești, fiind la volanul unui camion de marca Volvo, din motive necunoscute, a pierdut controlul asupra volanului și a derapat într-un șanț.
Din fericire, în urma accidentului nimeni nu a avut de suferit.
Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit că conducătorul autocamionului nu era în stare de ebrietate.
Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.