(FOTO) Băsescu, alături de câinii săi, pe Facebook: “Dacă îi iubeşti cu adevărat, îi iei acasă!”
Şeful statului, apare în fotografii împreună cu trei câini. Preşedintele este aşezat pe nişte trepte şi mângâie câinii, care se gudură pe lângă el şi chiar îl ling pe obraz.
Într-o fotografie apare şi soţia preşedintelui, Maria, alături de Traian Băsescu, cei doi mângâind câinii.
Postarea de pe contul "Alături de preşedintele nostru" este intitulată "Dacă îi iubeşti cu adevărat, îi iei acasă!".
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la Cotroceni, că face apel la Guvern să emită o OUG prin care să stabilească "un termen scurt sau rezonabil" în care persoanele care doresc să adopte câinii maidanezi, iar animalele neadoptate în acest termen să fie eutanasiate.
"Fac apel la Guvern – pentru că administraţiile locale sunt cu mâinile legate de legislaţia în vigoare – fac apel la Guvern să emită o Ordonanţă de Urgenţă prin care să stabilească un termen scurt sau rezonbabil în care iubitorii de câini să ia câinii maidanezi acasă, să-i ţină în ţarcul lor, după care cei care nu au fost adoptaţi de iubitorii de câini să fie imediat eutanasiaţi", a spus Băsescu.
El a spus că nu putem pune câinii mai presus de un copil nevinovat care se duce să se joace cu aceştia pentru că aşa a văzut în cărţi sau în filmele de desene animate, respectiv că un câine e prietenul omului.
"Sunt revoltat de demagogia legată de iubitorii de câini. Dacă vreţi, pentru a nu face confuzie, acum vă iau în microbuz, mergem la mine acasă, am cinci câini, trei adunaţi de pe stradă. Atât am putut să cresc. Sunt curaţi, vaccinaţi, castraţi, trăiesc lângă un om. (…) Asta înseamnă pentru demagogii care spun că iubesc câinii – ţine-l lângă om, altfel devine o sălbăticiune", a spus Băsescu.
Sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!