Social

FOTO. Clădirea Parlamentului Republicii Moldova, iluminată în culorile UE, de Ziua Europei

Clădirea Parlamentului Republicii Moldova a fost iluminată, marți-seară, în culorile Uniunii Europene, cu ocazia Zilei Europei, marcată anual pe 9 mai.

Poze cu sediul Legislativului în culorile albastru și galben au fost postate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe Facebook, potrivit Ziarul Național.




Foto: Andrei Daraban/ Eduard Bîzgu

„Uniunea Europeană înseamnă ACASĂ, acolo unde oamenii își trăiesc cu încredere viața, unde se ajută și se respectă, unde își împart tristețea și bucuriile. Dar cu toții se gândesc la un viitor mai bun – împreună, acasă. Frumoasă este Moldova noastră europeană. La mulți ani, Europa!”, a declarat spicherului Igor Grosu de Ziua Europei.

Menționăm că muzeul Parlamentului propune, pe parcursul întregii luni, o expoziție de fotografii și documente, care vizează relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Expoziția a fost organizată de Secția resurse informaționale a legislativului, în colaborare cu Agenția Națională a Arhivelor, și este intitulată „Republica Moldova pe calea integrării europene. Rolul important al Parlamentului”.

Fotografiile și documentele expuse, unele dintre ele în original, se referă la relațiile dintre republica noastră și partenerii europeni – de la semnarea, în 1994, a Acordului de Cooperare și Parteneriat până la decizia din 2022 a Comisia Europeană de a acorda R. Moldova statutul de țară candidată la UE.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *