Social
FOTO. Contrabandă cu detergenți, șamponuri și odorizanți pentru toaletă la vama Leușeni. Mărfurile au fost confiscate
Un șofer în vârstă de 36 de ani a fost reținut de vameșii de la Leușeni. Bărbatul se deplasa din Germania spre Republica Moldova, la volanul unui microbuz.
„În urma controlului fizic, au fost depistate mărfuri de larg consum, printre care ierbicide, accesorii pentru telefoane mobile, toate nedeclarate organului vamal”, notează Serviciul Vamal, potrivit Realitatea.md.
În imaginea publicată de autoritate, se poate observa că printre produse se mai numără detergenți, șamponuri și odorizanți pentru toaletă. Produsele erau împachetate în cutii, iar unele se transportau în recipiente de volum mare.
Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Persoana documentată riscă sancționare contravențională.