FOTO. Cu ajutorul SUA, un spital din Chișinău, a primit o ambulanță și mai multe dispozitive medicale
Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății a primit o ambulanță și mai multe dispozitive medicale, precum aparate pentru monitorizarea funcțiilor vitale, mese de examinare, glucometre, tensiometre, electrocardiografe, pulsoximetre, anunță responsabilii Ministerului Sănătății, într-un comunicat de presă.
„Donația, în valoare de 116 634 de dolari, a fost oferită de Misiunea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) în Republica Moldova, cu suportul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii, în cadrul proiectului „Asistența umanitară în Ucraina și țările vecine”. Autosanitara va fi folosită în special pentru transferul interspitalicesc al pacienților, fiind dotată cu toate echipamentele medicale necesare transportării”, se arată în comunicat, potrivit Realitatea.md.
Menționăm că, de la începutul războiului din Ucraina, OIM sprijină eforturile Ministerului Sănătății de asigurare a accesului la asistență medicală pentru persoanele refugiate.
În acest sens, OIM a donat instituțiilor medico-sanitare medicamente, consumabile, dispozitive medicale, etc, în valoare de peste 500 de mii de dolari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!