Social

FOTO. Deflagrație puternică într-o gospodărie din Hîncești. În interior se aflau două persoane

Miercuri seara, într-o gospădărie din localitatea Cărpineni, raionul Hîncești, s-a produs o deflagrație. Potrivit informațiilor recepționate, explozia a afectat o construcție auxiliară cu suprafața de 28 metri pătrați, dar și gemurile și tavanul casei de locuit, scrie Realitatea.md.

Primele cercetări efectuate la fața locului de specialiști au stabilit că deflagrația a avut loc în urma unei scurgeri de gaz de la o butelie de tip propan butan conectată la un aragaz.

Instalația se afla în blocul sanitar al gospodăriei, iar din cauza unei defecțiuni, gazul acumulat a produs explozia. În timpul incidentului în casă se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, care însă nu au avut de suferit.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să mai evacueze din interiorul gospodăriei alte două butelii, una dintre care era conectată la o coloană de gaz.

Circumstanțele cazului se stabilesc.

În acest sens Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează repetat cetățenii că exploatarea buteliilor cu gaz propan în locuințe este periculoasă. Astfel, specialiștii îndeamnă oamenii să evite utilizarea și încărcarea buteliilor.

Buteliile de rezervă trebuie să fie păstrate doar în aer liber departe de încăperi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *