Social

(FOTO) Grupare internaţională specializată în falsificarea actelor oficiale, anihilată de SIS şi MAI

Gruparea a fost documentată timp de jumătate de an ca urmare, a fost stabilit că, mai multe persoane din Republica Moldova, pe parcursul a trei ani, având în calitate de complici cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Ucrainei şi României, confecţionau şi deţineau acte oficiale, false, ce le ofereau anumite drepturi pe teritoriul R. Moldova şi României.

Astfel, ca rezultat al efectuării acţiunilor de urmărire penală şi a măsurilor speciale de investigaţii a fost stabilit că, începând cu anul 2012 şi până în prezent, membrii grupării, în complicitate cu angajaţi din cadrul ÎS „CRIS Registru", Arhiva Naţională a Ministerului Justiţiei, Oficiile teritoriale ale Serviciului Stării Civile şi alte persoane, au creat o filieră infracţională. Aceasta era specializată în obţinerea ilegală de către cetăţeni ai Ucrainei şi Federaţiei Ruse, contra mijloacelor băneşti, a cetăţeniei Republicii Moldova şi României. Actele obţinute în mod clandestin le ofereau oportunitatea cetăţenilor străini să se deplaseze şi să se afle pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, statut de care nu beneficiază, actualmente, cetăţenii Ucrainei şi Federaţiei Ruse.

În scopul racolării potenţialilor clienţi, membrii grupării au creat site-uri şi au plasat anunţuri pe reţele de socializare destinate utilizatorilor, cu precădere din Federaţia Rusă.

La fel, s-a constatat că, în perioada 2013-2014, în scopul obţinerii actelor de stare civilă, ce atestă apartenenţa la statul Republica Moldova, acte necesare pentru dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova, precum şi redobândirea cetăţeniei României, gruparea infracţională a acţionat de comun cu mai mulţi avocaţi, care foloseau relaţiile personale atât printre magistraţi, cât şi în rândul angajaţilor judecătoriilor Cahul şi Străşeni.

Avocaţii acţionau din numele cetăţenilor Ucrainei şi Federaţiei Ruse, fără ca aceştia să aibă apartenenţă la statul Republica Moldova şi România, fără temeiuri legale, doar în baza unor copii de acte cu date denaturate, confecţionate de către membrii grupării, care erau înaintate în adresa judecătoriilor Cahul, Străşeni şi Hînceşti, astfel fiind satisfăcute ilegal 15 cereri privind constatarea faptelor care au valoarea juridică. În baza hotărârilor instanţelor de judecată, oficiile teritoriale ale Serviciului Stării Civile perfectau şi eliberau acte de stare civilă ( certificate de naştere şi căsătorie) pe numele rudelor de gradul doi al petiţionarilor.

Reieşind din complexitatea informaţiilor obţinute urmare a măsurilor speciale de investigaţii au fost petrecute percheziţii autorizate la domiciliile, oficiile şi unităţile de transport ale persoanelor şi instituţiilor vizate, în cadrul cărora au fost depistate şi ridicate laptopuri, computere, telefoane mobile, înscrisuri de ciornă, registre, ştampile, CD –uri şi carduri bancare, flash-uri, acte oficiale de stare civilă ale cetăţenilor Federaţiei Ruse, Ucrainei, României şi Republicii Moldova.



Actualmente, măsurile speciale de investigaţii şi acţiunile de urmărire penală continuă, în vederea stabilirii circumstanţelor şi identificării tuturor membrilor grupării criminale.

În cazul în care culpabilitatea acestora va fi dovedită, ei riscă privaţiune de libertate de până la 15 ani. 

Timpul.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *