Incendiu la Briceni. O casă de locuit a fost mistuită de flăcări, iar proprietarul, transportat la spital cu arsuri
Pompierii au fost solicitați să intervină miercuri, 21 iunie, în localitatea Caracușenii Vechi din raionul Briceni, în urma unui incendiu izbucnit într-o casă de locuit. Cazul a fost recepționat la ora 16:56, transmite Realitatea.md.
„Potrivit primelor informații, a fost observată flacără deschisă din podul locuinței. Imediat, la fața locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că arde acoperișul casei de locuit cu suprafața totală de 138 metri pătrați. Pompierii au reușit localizarea promptă a arderii, iar focul a fost lichidat complet la ora 18:36. În urma incendiului, proprietarul, un bărbat în vârstă de 57 de ani s-a ales cu arsuri la membrele inferioare. Acesta a fost preluat de Serviciul asistență medicală urgentă și transportat la spitalul raional, pentru îngrijiri de rigoare. La moment, starea bărbatului este satisfăcătoare”, anunță IGSU.
În urma incendiului au fost distruse mai multe bunuri materiale din podul casei, dar și circa 70% din acoperișul acesteia.
„Specialiștii IGSU au stabilit că o cauză prealabilă a izbucnirii incendiului ar fi prezența unor defecțiuni în instalațiile electrice. Laboratorul experimental antiincendiar urmează să stabilească toate circumstanțele apariției focului”, mai precizează IGSU.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență(IGSU) îndeamnă cetățenii să respecte cu strictețe regulile de securitate și normele de exploatare a aparatelor electrice.
De asemenea, pompierii recomandă oamenilor să evite suprasolicitarea rețelei electrice prin folosirea simulantă a mai mult receptori. În caz de situații de risc și excepționale oamenii sunt îndemnați să apeleze de urgență la Serviciul Unic de Urgență 112.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!