Politică

FOTO. Majoritatea consilierilor din CMC au semnat o declarație prin care Rusia este recunoscută drept „stat care finanțează terorismul”

Majoritatea consilierilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) au semnat o declarație prin care Rusia este recunoscută drept „stat care finanțează terorismul”. Un anunț în acest sens a a fost făcut joi, 15 decembrie, de către Ion Cebanu, președintele fracțiunii Partidului Liberal (PL) din CMC, scrie Zdg.md.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, consilierul municipal a declarat că acesta este „un act pe care ar trebui să-l facă și Parlamentul de la Chișinău”.

„Masacrul din Ucraina trebuie condamnat cu cea mai mare vehemență de la toate tribunele posibile! Îndemnăm și celelalte administrații publice locale să facă la fel. Fracțiunea PL din CMC care este și inițiatoarea acestui document va cere în continuarea pe baza acestei declarații denunțarea tuturor acordurilor cu Federația Rusă semnate de municipalitatea din Chișinău. Nu putem avea nici o legătură cu fasciștii vremurilor noastre (…). Pentru informare, sunt 26 de consilieri aderenți la declarație (adică majoritatea consilierilor municipali), doar că în momentul semnării unul a fost lipsă din acest motiv sunt 25 de semnături”, a declarat Cebanu.

Potrivit rezoluției, majoritatea consilierilor municipali condamnă „războiul de agresiune ilegal și nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei” și solicită Federației Ruse:

„Să înceteze imediat, complet și necondiționat atacurile asupra zonelor rezidențiale și a infrastructurii civile; să înceteze toate acțiunile militare din Ucraina; să-și retragă toate forțele militare, interpușii și echipamentele militare de pe întregul teritoriu al Ucrainei recunoscut la nivel internațional; să pună capăt deportărilor forțate ale civililor ucraineni; să elibereze toți deținuții ucraineni; să înceteze definitiv încălcarea sau amenințarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Ucrainei”, menționează documentul.

Vă amintim că pe 23 noiembrie 2022, Parlamentul European (PE) a declarat Rusia drept „stat care sponsorizează terorismul”. Totodată, eurodeputații au solicitat Consiliului European să includă organizația paramilitară rusă „Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut și sub numele de „Kadîroviți”, precum și alte grupări armate, miliții și interpuși finanțați de Rusia, pe lista UE a teroriștilor.

Parlamentul European a adoptat atunci o rezoluție referitoare la evoluțiile din războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Eurodeputații au subliniat că „atacurile și atrocitățile deliberate comise de forțele ruse și reprezentanții acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile și alte încălcări grave ale dreptului internațional și umanitar constituie acte de terorism și crime de război“.

De asemenea, menționăm că se împlinesc circa 300 de zile de când Rusia a invadat Ucraina. După ce Vladimir Putin a anunțat, pe 24 februarie, așa-numita „operațiune de demilitarizare și denazificare” a Ucrainei.

Potrivit unui raport recent al Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), până pe 11 decembrie curent, cel puțin 6.755 de persoane au murit în războiul provocat de Rusia în Ucraina, iar cel puțin 10.607 de persoane au fost rănite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *