CSI / Rusia

FOTO. Mare miting-concert la Moscova, pe stadionul Lujniki, unde este aşteptat şi Putin. Presa rusă: „Va fi un fel de continuare a discursului de marţi din parlament”

Miercuri, 22 februarie, un mare miting-concert are loc pe stadionul Lujniki din Moscova, la care este aşteptat şi preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Potrivit unei surse citate de RIA Novosti, acesta va fi ”un fel de continuare a discursului preşedintelui în faţa Adunării Federale”.

UPDATE – Spectacolul a început pe stadionul Lujniki.

”Ar trebui să fim recunoscători că totul este în regulă cu noi şi că suntem aici, iar cineva face treaba murdară”, a declarat prezentatorul de pe scenă.

Actorul Vladimir Maşkov a luat cuvântul şi a spus: ”Fiecare secol pentru ţara noastră începe cu un război cu Occidentul”, apoi a enumerat diferite războaie în care a fost implicată Rusia.

”Suntem armata celor puternici, suntem armata adevărului, victoria va fi a noastră, nu avem nevoie de nimic altceva”, a spus liderul unui grupul muzical care a urcat pe scenă.

În jurul stadionului securitatea e asigurată de poliţia călare, iar presa rusă a remarcat că până şi caii au viziere.

ŞTIRE INIŢIALĂ:

Oficial, se sărbătoreşte ZIua Apărătorilor Patriei, dar concertul are loc cu două zile înainte de a se împlini un an de la invadarea Ucrainei. Un concert asemănător a fost organizat şi în martie anul trecut, la câteva săptămâni de la invadarea Ucrainei. Şi atunci a venit pe scenă Putin, în prima sa apariţie publică după mult timp, şi a ţinut un discurs cu puternice accente naţionaliste prin care a justificat, de fapt, agresiunea asupra ţării vecine.

Potrivit presei locale de la Moscova, deja mulţi spectatori au ajuns miercuri pe stadionul Lujniki.

Este aglomeraţie mare la metrou, oamenii îndreptându-se în număr mare în direcţia stadionului. Din cauza aglomeraţiei, accesul la două staţii de metrou a fost restricţionat, funcţionând doar pentru ieşire. Autorităţile au avertizat că programul mai multor staţii de metrou din zonă va suferi modificări în cursul zilei.

De asemenea, sunt modificări şi restricţii şi la transportul în comun de suprafaţă.

Foto: msk1.ru
Foto: msk1.ru

La concert vor cânta unii dintre cei mai populari artişti din Rusia. Pe stadion a fost instalată deja o scenă spectaculoasă, monitoare şi garduri, iar pe fiecare scaun din tribune a fost aşezat câte un mic steag al Rusiei şi o pătură, pentru că vremea la Moscova este rece. Din loc în loc se văd pancarte pe care scrie „Glorie apărătorilor Patriei-mamă”.

Se aşteaptă ca 200.000 de persoane să participe la acest eveniment. Pe reţelele sociale au apărut anunţuri pentru a recruta spectatori pentru concert. Studenţii din campusurile universitare au început să primească invitaţii cu câteva săptămâni înainte de concert, dar trebuie să promită că nu se vor răzgândi.

Printre vedetele care vor urca pe aceeaşi scenă cu Vladimir Putin se numără Oleg Gazmanov, Nikolai Rastorguev şi grupul Liube, SHAMAN şi Nikolai Baskov. 

Multe dintre ele au fost pe scenă şi în martie 2022. BBC relata atunci că o parte dintre participanţi au fost aduşi cu autocare direct de la locul de muncă, fără să-şi fi dorit să asiste la miting.

Mitingul de miercuri vine după ce Vladimir Putin a ţinut, marţi, în faţa elitei politice şi militare a ţării, un discurs de o oră şi 45 de minute în care a anunţat că războiul din Ucraina va continua, că acest război a fost pornit de Occident, iar Rusia trebuie să se apere. De asemenea, el a anunţat suspendarea participării Rusiei la tratatul cu SUA New START, singurul care mai este în vigoare şi care reglementează arsenalul nuclear al celor două mari puteri nucleare ale lumii. Tot marţi, preşedintele a invalidat un decret prezidenţial din 2012 care stabilea principiile conducătoare ale politicii externe ale Rusiei, urmând să fie prezentat în următoarele zile „noul concept” de politică externă a Moscovei.

Discursul lui Putin a fost urmat, după câteva ore, de o replică în antiteză de la Varşovia din partea preşedintelui Joe Biden.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *